Principalele stiluri arhitecturale ale imobilelor de locuințelor colective (blocuri rezidențiale), din 1918 și până în prezent

Aceasta este lista principalelor stiluri arhitecturale ale locuințelor colective (blocuri) din România, din interbelic și până săptămâna trecută, pe care le vom folosi în clasificarea proprietăților rezidențiale în sistemul Property INDEX. Deoarece nu există o astfel de clasificare „oficială” și exhaustivă a stilurilor arhitecturale, nici în România și nici la nivel internațional, la care să ne simțim obligați să ne afiliem, clasificarea noastră este destul de flexibilă, putând suferi unele modificări, mai ales în primele săptămâni și luni de la lansare, în funcție de criticile și sugestiile constructive pe care le vom primi. Le așteptăm, așadar, cu multe mulțumiri anticipate, pe adresa: redacția@propertyindex.ro!

Notă: Dat fiind contextul în care a fost conceput și folosit acest sistem de clasificare, cu scop de popularizare pentru publicul larg, el nu este nici complet, nici redactat la nivel academic, folosind, după cum se observă, denumiri mai degrabă plastice și intuitive. Dar vom face trimiteri către referințe de nivel academic ori de câte ori vom avea ocazia pentru cei care vor să aprofundeze.

PS: stilurile arhitecturale ale locuințelor individuale (case), dar mai ales cele ale clădirilor publice sunt mai variate și mai distinctive, și adesea exemplele cele mai spectaculoase acolo le găsim.

Interbelic                  

Neoclasic    

Revival al principiilor arhitecturii Greciei antice și renascentiste. Compoziția arhitecturală este clară, simetrică și utilizează elemente morfologie clasice: coloana, capitelul, cariatide, arhitrave etc. Este prezent în arhitectura începutului de secol din România și are ecouri până în perioada interbelică.

Trăsături distinctive:

• Compoziție clasică, simetrică
• Coloane
• Capiteluri
• Antablament (arhitravă, friză și cornișă)
• Cariatide.

Eclectic        

Stil de început de secol XX, utilizat până în interbelic în România, ce este bazat pe utilizarea elementelor decorative caracteristice mai multor stiluri istorice (clasic, baroc, gotic etc.), în cadrul unei singure lucrări de arhitectură, îmbinate cu tehnologii noi ale momentului respectiv. Rezultatul este unul inedit, diferit de arhitectura clasică pură.

Trăsături distinctive:

• Compoziție de multe ori simetrică și clasică, având registre orizontale clar definite pe fațada: baza, câmpul, partea superioară
• Acoperiș prezent
• Ancadramente clasice ale ferestrelor
• Ferestre de aceleași dimensiuni, ordine pe fațadă
• Utilizarea decorațiunilor din diverse perioade istorice.

Mediteraneean Florentin    

Stil interbelic bazat pe curentul Mediteraneean Revival din SUA începutului de secol XX. Acesta reunea trăsături din arhitectura Renașterii spaniole și italiene, Gotică, Colonială Spaniolă și Beaux-Arts. A fost mult utilizată în cadrul vilelor interbelice, dar s-a utilizat și în programul locuirii colective în Bucureștiul dintre cele două mari războaie.

Trăsături distinctive:

• Compoziție adesea asimetrică
• Ferestre cu arc: circular, eliptic, ogival
• Tencuiala tip calcio-vecchio
• Utilizarea pietrei la decorațiuni și ancadramente, fierul forjat atent lucrat, utilizarea țiglei și olanelor
• Ornamentațiile din fier forjat, atent lucrate utilizate ca balustradă a balcoanelor și ca grilaj al ferestrelor, participă mult la imaginea arhitecturală
• Decorațiuni din piatră pe fațade, în dreptul accesului, în jurul ferestrelor și balcoanelor: coloane, ancadramente, rozase
• Coloane din piatră subțiri, cu silueta firavă.

Modernist interbelic  

Stil interbelic generat de opoziția față de lumea veche. Nou vs. Clasic. Curat vs. Ornamental. Progresism vs. Tradiție. Reprezintă lumea nouă: a mașinii, a materialelor contemporane (oțel, beton, sticlă) a tehnologiei (antena radio). Se va transforma în stilul internațional occidental, potrivit pentru reconstrucția de după cel de-al doilea război mondial. În România interbelică, se suprapune și întrepătrunde cu Art Deco-ul autohton, iar forma sa capătă un specific local, fiind de multe ori mai bogată decât în exemplele vestice.

Trăsături distinctive:

• Curățenie, claritate, simplitate, orizontalitate
• Compoziție asimetrică a fațadelor, cu linii puternice orizontale
• Simplitate a materialității: beton, tencuială fină albă, sticlă, oțel
• Plan liber – structură detașată de pereți – stâlpi metalici
• Ferestre pe colț, fără ornamentații
• Colțuri rotunjite
• Deși poate fi considerat auster, de fapt prezintă subtilitate a plasticii.

Bauhaus      

Substil al modernismului, care poartă denumirea școlii fondate de Walter Gropius în 1919, în Germania. Caracterizat de lipsa decorațiunilor și a culorilor, acoperișul plat, compoziția asimetrică a fațadelor, formă de clădire rezultantă a funcțiunii. Utilizarea materialelor noi ale vremii este caracteristică de bază: suprafețe mari vitrate, beton, oțel. „Form follows function!”. „Less is more!”

Trăsături distinctive:

• Minimalism compozițional
• Pereți cortină
• Beton aparent
• Oțel
• Alb, gri, bej
• Acoperiș plat
• Asimetria în compoziție.

Art Deco

Stil apărut în Franța la început de secol, dar consacrat în America și Europa anilor 30. Prezintă trăsături glamourous, luxury, bazate pe verticalitatea compoziției și pe motive geometrice foarte prezente. Zig-zagul, chevronul, utilizarea alamei. Pe plan autohton se suprapune și se întrepătrunde cu modernismul. Dar în contrast cu acesta, propune o imagine mai plină de detalii, mai vie. Pe alocuri, îmbrățișează simetria și verticalitatea în compoziție. Este unul dintre cele mai îndrăgite stiluri arhitecturale ale secolului XX.

Trăsături distinctive:

• Compoziție bazată pe verticalitate și pe motive geometrice: chevron, zig-zag, etc.
• Îmbrățișează uneori simetria în cadrul compoziției
• Utilizarea alamei și a decorațiunilor complexe metalice, pattern-uri
• Non auster – glamourous
• În interior: negru, alamă, plin de detalii geometrice.

Neoromânesc

Stil ce își face apariția la sfârșitul secolului al XIX-lea în România, reprezentat și creat de Ion Mincu, ce continuă să fie utilizat până în interbelic. Este proclamat „stil național”, dată fiind perioada de căutări a unui specific local, și se suprapune și îmbină cu eclectismul și neoclasicul, împrumutând elemente din cele două. Este un stil foarte divers și îmbină elemente tradiționale (prispă, popi din lemn decorați, parapeți din lemn, foișorul), orientale (geamlâcul, bovindoul din lemn), mediteraneene (pergole și logii), brâncovenești (ancadramente din piatră și inserții din piatră). Nu este un stil unitar, și depinde foarte mult de arhitectul care a creat opera. Deși este utilizat cel mai mult la construcțiile administrative, dar mai ales la vilele individuale, apare uneori, destul de rar, și la programul locuințelor colective, denumite „ieftine” la momentul respectiv, dar extrem de apreciate în prezent.

Trăsături distinctive:

• Elemente de factură brâncovenească, din piatră, inserate pe fațade: ancadramente, parapeți, decoruri.
• Elemente tradiționale, vernaculare: foișorul, popii decorați din lemn, streașina decorată din lemn, parapeții din lemn
• Arcul acoladă
• Arcul trilobat
• Bovondouri din lemn și geamlâcuri, specific orientale
• Logii și pergole specific mediteraneene
• Îmbinare cu neoclasicul, eclecticul, neogoticul, în funcție de arhitect și de context.

Comunism               

Realist socialist    

Stil utilizat în primii 10 ani de la sfârșitul celui de al doilea război mondial, importat de la sovietici. Păstra intenția de a se utiliza elemente clasice în compoziție, să pară rezultatul unei tradiții. A fost eliminat odată cu nevoia de urbanizare rapidă, eficientă din punct de vedere financiar, și cu alinierea la standardul funcționalist al stilului internațional occidental îmbrățișat global.

Trăsături distinctive:

• Elemente clasice, uneori realizate din materialele ieftine ale momentului
• Maximum 5 niveluri
• Ușor de recunoscut prin fațada simetrică, ușor clasică, cu ferestre ordonate, de dimensiuni similare pe fiecare registru
• 3 Registre majore de fațadă: inferior, median și superior
• Cornișă minerală vizibilă
• Arcadă către spațiile verzi din centrul ansamblului și hol de intrare frumos marcat.

Modernist postbelic       

Modernismul postbelic sau stilul internațional occidental, îmbrățișat global după cel de-al doilea război mondial, a fost utilizat cu succes și pe plan local, rezultatul fiind o arhitectură de calitate, în care se resimțeau ecourile școlii interbelice de arhitectură. Curățenia și claritatea fațadelor face ca imaginea lor să fie relativ timeless. Din păcate, această imagine a fost alterată de intervenții ulterioare. Regăsit adesea la imobilele din anii ’60 a căror arhitectură denotă intenția de a prezenta detalii, ritm, curățenie.

Trăsături distinctive:

• Spații comune atent studiate, mai ales accesul în clădiri
• Se regăsesc, de regulă, în zonele centrale
• Utilizat în ansambluri și clădiri la scară mare.

Funcționalist         

Stilul internațional occidental este utilizat și în arhitectura de masă. Pe plan local nu vorbim despre reconstruire, cât despre urbanizare. Marile ansambluri funcționaliste încep să apară după jumătatea anilor ’50 și urmează direcțiile Chartei de la Atena: volume construite cu densitate mare, poziționate la distanță unele față de altele, cu spații verzi vaste între ele. Deși prezentau o repetitivitate verticală extremă, totuși se puteau distinge câteva detalii de arhitectură pe fațade înainte de termoizolarea acestora de după 2010. Această înclinație pentru detalii dispare treptat, către anii ’80. Imobilele din anii ’60 păstrează o arhitectură funcționalist-modernistă cu geometrie studiată și compoziție de fațadă.

Trăsături distinctive:

• Repetitivitate excesivă pe verticală
• Spații comune studiate, mai ales la accesul în bloc, dar după anii ’70 se simte minimizarea și lipsa de atenție la acest aspect
• Blocurile din categoria inferioară de după 1977 nu mai au nicio plastică, totul este pur funcțional
• Diferențele dintre arhitectura anilor ’60, ’70 și ’80, și orice fel de detalii caracteristice, sunt estompate și în acest caz de polistirenizarea de după 2010.

Socialist de protocol

În perioada comunistă s-au realizat și imobile de locuințe colective privilegiate, urmând principiile modernismului postbelic, dar cu un plus important: bugetul, locația și dimensiunea imobilelor. Acestea au trecut bine testul timpului, iar imaginea lor este curată. Deși concepute în linia principiilor stilului internațional occidental, nu prezintă o înălțime mare și au o densitate redusă. Poziționarea a fost întotdeauna privilegiată pentru imobilele înscrise în acest stil.

Trăsături distinctive:

• Dimensiunea mică a construcției și un număr mic de niveluri
• Forme funcționaliste, finisate atent și de calitate
• Ferestre mari, holuri largi, vitrate
• Curățenie compozițională
• Și-au menținut imaginea și valoarea imobiliară în timp.

Monumentalist          

Stil apărut în anii ’80, utilizat în principal pe bulevardele importante din București. Poate fi numit „decorativism”, pentru că juxtapune elemente morfologice clasice peste o formă tipic funcțională. Evocă puterea regimului.

Trăsături distinctive:

• Utilizarea pietrei ca finisaj de fațadă, în combinație cu tencuiala bej
• Coloane impozante, ca element de marcare a accesului și de decorare a ultimului nivel al clădirii
• Balcoane curbe, cu decorațiuni clasice
• Adesea, elemente clasice aplicate peste un bloc rectangular.

Post revoluție         

Arhitectura Turbo

Fenomen interesant de construcții care pare, nu de puține ori, fără arhitect. Prezent îndeosebi în statele ieșite de sub comunism, în perioada de tranziție. Denumirea sa este inspirată din publicația „Pristina is everywhere. Turbo Urbanism: the aftermath of a chrisis” a lui Kai Vockler. Prezintă imobile construite în funcție de nevoi, dar cu „tichie de mărgăritar”, un touch de „wow”. Haos și incoerență stilistică. Limbaj arhitectural bazat pe sisteme preluate din zone înstărite (peretele cortină, balustrada de sticlă, tâmplăria colorată) realizate ieftin, alăturate formelor rezultate strict din rezolvările de maximizare a suprafețelor vandabile (mansarde false, balcoane închise etc.). Cumul de elemente arhitecturale de diverse tipuri, puse cap la cap în încercarea de a inspira luxul, frumosul. De multe ori sunt construcții ilegale sau care folosesc la maximum zona gri a legislației construcțiilor, oglindindu-i lacunele.

Trăsături distinctive:

• Tencuială în culori stridente: galben, portocaliu, roșu, albastru
• Baluștri
• Tâmplărie colorată
• Balustrade din inox, uneori cu forme clasice
• Impuritate și incoerentă a materialelor: tencuială care imită  lemnul, tablă care imită țigla, placări care imită cărămida
• Amalgam de stiluri, utilizate fără discernământ
• Mansarde false, care ascund 1, 2 sau chiar 3 niveluri
• Placări ceramice ieftine pe fațadă, ca să imite piatra.

Postmodernist     

Apare imediat după revoluție. De multe ori, este adoptat în cadrul imobilelor proiectate sau începute înainte de ’89, dar finalizate după, sau exemple de arhitectură care neagă funcționalismul și modernismul de a doua jumătate de secol XX. Alteori sunt intervenții noi, de ani ’90, perioadă în care arhitecții erau în căutarea unui limbaj diferit față de cel din perioada comunistă.

Trăsături distinctive:

• Forme curbe la nivelul balcoanelor
• Nu are fațade plane: apar schimbări de planuri, intenții de coloane
• Opus curățeniei modernismului auster
• Imagine mai bogată, dar nu întotdeauna justificată.

Contemporan Conjunctural     

Când este utilizat cadrul ansamblurilor mari, acest stil denotă pragmatism. Se aseamănă funcționalismului din perioada comunistă doar prin formă, dar nu îmbrățișează principiile Chartei de la Atena legate de spațiile verzi, distanțele dintre clădiri, integrarea în oraș. Și asta pentru că este perfect adaptat cerințelor specifice legale actuale – acolo unde își propune să le respecte + bugetului minimal permis de piață țintă. Poate fi un rezultat corect, dar nu are resursele pentru a genera arhitectură de referință. Apare și ca plombă urbană, acolo unde bugetul nu a fost suficient și unde asupra proiectului inițial au survenit o serie de optimizări și modificări impuse de investiție.

Trăsături distinctive:

• Fațade sărace în decorațiuni, fără interes vădit pentru imagine, ceva rezultat din soluția planimetrică
• Pare de multe ori auster
• Similare arhitecturii funcționaliste de ani 60, poate mai săracă din punctul de vedere al plasticii, din cauza eficientizării financiare
• Plastica de fațadă care se bazează pe culori diferite de termosistem, rar placări de cărămidă
• Ferestre mici, cu parapet, parapeți plini la balcoane.

Timeless Classic

Stil care preia elemente stilistice contemporane moderne și le reașază într-un mod inedit în cadrul intervenției, rezultatul fiind unul de calitate în timp. Este așezat, cuminte, uneori chiar rafinat. Intră sub tutela atotacoperitorului stil contemporan, dar reușește să treacă bine testul timpului.

Trăsături distinctive:

• Compoziție așezată și corectă
• Materiale de calitate ale momentului
• Suprafețe vitrate mari, acolo unde nu deranjează contextul
• Preia motive din diverse stiluri ale secolului XX.

Glamourous           

Preia mult din designul interior glamourous, care se bazează pe evidențierea materialelor nobile folosite. Nu este un stil timid, ci „țipă”, atrage atenția. De multe ori forma este lăsată în planul doi, pentru a se evidenția lastra de piatră, iluminatul, fereastra mare, detaliul scump. Epatează, iar unde o face bine, rezultatul este remarcabil. Nu de puține ori neagă contextul, voit, pentru a fi în contrast cu acesta.

Trăsături distinctive:

• Materiale și sisteme scumpe: piatră, metal, pereți verzi
• Balustrade din sticlă, eventual vopsită
• Iluminat de fațadă menit să atragă atenția
• Forma este secundară materialului folosit
• Dacă volumetria este importantă, aceasta este țipătoare, curbată, neagă contextul
• Stil care epatează, dar o face bine.

Exclusivist  

Stilul rar unde se întâlnesc: poziționarea bună, arhitectura de calitate, bugetul corect, executantul priceput și investitorul cu viziune. Poate avea diverse forme, fiind influențat de atenția la relația cu împrejurimile, de tehnologia de ultimă oră, de valorile pe care vrea să le transmită. Rezultatul acestei juxtapuneri este o clădire de referință, care cel mai probabil va trece testul timpului cu brio. Pare o îmbinare matură între timeless classic și glamourous, cu un plus de rafinament.

Trăsături distinctive:

• Materiale și sisteme ale momentului, de calitate superioară: sticlă, piatră, metal, lemn, cărămidă etc., Integrare firească în contextul imediat apropiat
• Iluminat de fațadă calmant, care creează o atmosferă elegantă
• Regim de înălțime jos, coerent cu împrejurimile
• Denotă rafinament.

Industrial    

Revival bazat pe imaginea romanțată a elementelor arhitecturii industriale de secol XIX. Prezintă apel prin utilizarea brută a materialelor: cărămidă, metal vopsit (negru sau verde), beton aparent, prinderi mecanice la vedere. Se dorește a fi un stil sincer, unde materialele brute sunt lăsate la vedere, așa cum sunt ele. Dar în ziua de astăzi, când totul trebuie să fie sustenabil, s-a transformat uneori într-un efort de emulare a purității, prin placări peste termoizolații. Oricum, este un stil cu personalitate, extrem de apreciat în rândul cumpărătorilor.

Trăsături distinctive:

• Materiale utilizate: cărămidă aparentă, beton aparent, metal vopsit sau natur cu prinderi vizibile
• Ferestre mari, subîmpărțite în maniera utilizată în cadrul halelor de secol XIX
• Evocă New Yorkul de început de secol XX
• Decorațiuni metalice pe fațade, cu prinderi vizibile
• Metalul vopsit negru sau verde
• Celebrează expunerea materialelor brute, deși nesincer de multe ori: placări de cărămidă peste termoizolație, tencuială care imită betonul aparent, simulări de prinderi mecanice clasic industriale.

Neo-Boem/ Boho

Deși încă puțin cunoscut în domeniul arhitecturii construite din România, acest stil neo-boem, sau post-boem, cum i se mai spune în mediul academic, este unul dintre cele mai apreciate de publicul larg, chiar dacă nu folosit pe scară largă acest nume dat de mediul academic. Mult mai prezent în arhitectura de interior, acesta începe să apară tot mai des în arhitectura românească a locuirii colective. Relaxat, cald, natural, uman. Împrumută din contemporan, industrial, wabi-sabi, și mixează, rezultatul fiind unul inedit. Acest eclectism selectiv îi dă libertate și forța.

Trăsături distinctive:

• Scară umană a arhitecturii
• Forme de multe ori rotunjite
• Stil relaxat, atmosferă caldă, primitoare, dată de texturile variate
• Tonuri pământii mixate cu verde sau cu nuanțe deschise de albastru
• Materiale naturale, texturi împletite, rough, natur
• Frumusețea imperfecțiunii. Naturalețe, Fragmentare, joacă a volumelor, integrare în context
• Împrumută din toate stilurile contemporane elemente potrivite lucrării.
• Eclectism de texturi și influențe.

(Arh. Vlad Baloșin, George Butunoiu, august 2023)