Blocul Zodiac

Dragă copile, pe Calea Dorobanților, aproape de tăierea cu Eminescu, se află o clădire neobișnuită dar monumentală, pe care bucureștenii au numit-o „Blocul Zodiac” la scurt timp după ce au fost date jos schelele. Și așa a rămas până acum. Ridicat în 1946, imediat după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, acest bloc emblematic a fost construit pentru angajații Băncii Naționale. Tocmai de aceea arhitectul ales a fost Radu Dudescu, fiindcă era arhitectul „oficial” al BNR la acea vreme. A fost secondat de arhitectul Mircea Marinescu, iar construcția inginerească a fost făcută de marele Emil Prager, una dintre figurile majore ale construcțiilor românești din secolul XX.

Blocul Zodiac, cu o frumoasă curte interioară, impresionează prin statură și se remarcă prin decorația de inspirație astrologică. Este conceput făcând apel la ordinul clasic simplificat, cu o morfologie arhitecturală de inspirație franceză ca immeuble à cour ouverte, având două aripi monumentale la stradă de 5 etaje cu ancadramente monumentale în arcadă pentru ferestre și balcoanele retrase în logie. Etajele 6, 7, 8+ sunt retrase de la stradă, asigurând o însorire optimă și reflectând reglementările de aliniament și construire interbelice. Delicatețea frizelor cu motivele zodiilor, jocul de tencuială buciardată, lisă sau cu model, feroneriile delicate cu modele unitare sunt elemente de limbaj Art Deco care ne arată preocuparea pentru detaliu a arhitecților acestui edificiu remarcabil.

Evident, „brandul” său vine de la cele 16 panouri reprezentând cele 12 semne zodiacale și alte simboluri astrale, realizate în relief de sculptorul Constantin Baraschi, cunoscut și pentru Fântâna Zodiac din Parcul Carol. Legat de stilul arhitectural, cei mai mulți îl plasează în zona arhitecturii Moderniste, cu accente Art Deco, iar alții îl consideră Art Deco „curat”. Dar păstrează și o sobrietate clasicizantă potrivită construcțiilor de dinaintea instaurării realismului socialist. Este construit cu o eleganță robustă, cu apartamente de dimensiuni medii spre mari – în jur de 100 de metri pătrați fiecare – și o distribuție interioară tipică confortului urban de nivel înalt. Detaliile de pe fațadă – unice în peisajul bucureștean – dau clădirii un aer enigmatic și o încărcătură simbolică rar întâlnită în arhitectura locuințelor colective din România. Păcat, doar, că acest bloc are un risc seismic ridicat, fiind pus în clasa RS2, adică imediat sub RS1, cea de „pericol public”.

Radu Dudescu a fost un arhitect format la Școala Superioară de Arhitectură din București, unde s-a remarcat ca student și lider al colegilor săi. După finalizarea studiilor, a fost angajat în cadrul Serviciului Tehnic al Băncii Naționale a României, instituție cu care avea să colaboreze aproape întreaga sa carieră. Din 1922 până în 1947, a fost șeful Serviciului de arhitectură al BNR, iar ulterior director adjunct al Direcției administrative.

Opera sa este vastă și variată: a proiectat peste douăzeci de sedii ale sucursalelor BNR din întreaga țară, noul palat central al BNR de pe strada Doamnei, Blocul Nottara, Policlinica CFR și Casa Pensionarilor BNR de pe Calea Victoriei. De asemenea, a avut un rol important în parcelarea și dezvoltarea urbanistică a zonei BNR din București, contribuind cu vile și imobile moderne, într-un stil care îmbină funcționalismul cu sobrietatea formală și detaliile inspirate din arhitectura Neoromânească sau modern-clasicizantă.

Blocul Zodiac este expresia maturității sale arhitecturale și a echilibrului între artă și funcționalitate. Și a fost, dragă copile, unul dintre ultimele blocuri frumoase cu locuințe care s-au construit într-o capitală care se pregătea, fără să știe, de o urgie cumplită, care a durat aproape o jumătate de secol. Comuniștii au fost cei mai mari criminali pe care i-au cunoscut locurile acestea vreodată, dragă copile, să nu uiți niciodată asta. Niște bezmetici suveraniști de astăzi îți tot vor spune că au construit mult – ca și cum asta i-ar face mai puțin criminali. Dar nu ei au construit, dragă copile, ci tot marii arhitecți – fie ei interbelici, care au acceptat să construiască în continuare, cum au fost Horia Maicu sau Corneliu Rădulescu, fie alții noi, care au învățat meseria tot de la aceștia. Și da, s-au construit clădiri publice remarcabile și pe vremea comuniștilor. Blocuri de locuințe frumoase nu s-au mai construit, însă. Nu pentru că arhitecții nu ar fi vrut sau nu ar mai fi știut cum, ci pentru că li s-a interzis. Nu despre bani și economii de orice fel a fost vorba în cazul locuințelor, ci de un plan mult, mult mai sinistru, care urmărea să acționeze direct la nivelul mental, subconștient al oamenilor, ca să-i depersonalizeze. Dar îți voi povesti și despre asta într-o zi, dragă copile… (George Butunoiu – iulie 2025)