Bloculețul fetelor cuminți din Cotroceni

Dragă copile, uite, acesta este Bloculețul fetelor cuminți din Cotroceni. Când ți-am arătat Institutul Călugărițelor Engleze, despre care atât de frumos a scris Daniela Mare CJ în cartea ei despre această școală, ți-am promis că vom vorbi într-o zi despre un lucru greu, foarte greu de înțeles chiar și pentru oamenii înalți, nu doar pentru cei mici ca tine. Dar ca să înțelegi mai bine, uită-te mai întâi la acest mic bloc, despre care aproape nimeni dintre cei care trec pe lângă el știu ce e. Și încă și mai puțini înțeleg de ce oamenii aceia au făcut în inima luxosului Cotroceni un cămin pentru fete cuminți, și nu un bloc pentru oameni bogați.

Campusul Universitar Timona – pentru că așa se cheamă acest bloculeț – mi se pare un proiect fabulos. Cartierul Cotroceni – și în special partea dinspre bisericile Sfântul Elefterie și Sfântul Elefterie Vechi (Parcelarea Cotroceni), e o splendoare urbanistică rezidențială, comparabilă cu cele mai faimoase din lume, din oricare altă mare capitală. Am locuit mulți ani aici, cunosc încă bine fiecare stradă, casă, copac, bordură. Iar Timona e unul dintre cele mai frumoase proiecte imobiliare rezidențiale pe care le-a văzut tatăl tău până acum. Și mai utile social, un exemplu de dat oricui vrea să facă lucruri bine în viață și în societate.

Blocul a fost proiectat de două arhitecte inimoase, dragă copile, de Hildegard Brandl și Anca Sandu, ajutate de Bogdan Tărtau și Alexandru Năstase, și terminat în 2019. A fost conceput încă de la început pentru acest rol. E unul dintre cele mai interesante cămine studențești din București, pentru studenții (studentele, mai precis spus, fiindcă e doar de fete) cu note bune, care vor să experimenteze primul trai în comunitate. Chiar în centrul orașului, în cea mai aristocratică zonă. O clădire de dimensiuni medii, elegantă, cu doar 20 de camere individuale, fiecare cu baie proprie, cu cantină, grădină, bucătărie ca a unui restaurant de lux, spălătorie profesională, călcătorie și uscătorie, spații de depozitare, mai multe săli de studiu, individual și în grup, sufragerie, sală de musafiri, de reuniuni și de spectacole, capelă, gimnastică, terase fabuloase pe acoperiș. Totul nou, modern, clădire premiată la concursurile de arhitectură, foarte bine concepută și încadrată în aristocraticul peisaj al Cotroceniului.

Dacă nu am fi locuit în București, aici mi-ar fi plăcut să o știu pe sora ta, pe Domnișoara Butunoiu, când va fi fost să fie și ea școlăriță la facultate. Timona e un proiect creștin, descris clar pe site-ul lor: „Pe baza credinței. Campusul Universitar Timona are orientare creștină, cu sprijinul Opus Dei, instituție a Bisericii Catolice fondată de Sfântul Josemaria Escrivá de Balaguer (www.ro.josemariaescriva.info). Opus Dei promovează trăirea creștină în mijlocul vieții obișnuite, în muncă, în familie, în prietenii, în distracții. Campusul Universitar Timona se adresează studentelor din România, indiferent de naționalitate, rasă ori religie.”

Camerele sunt relativ mici, făcute pentru dormit, odihnă, stat singur liniștit în timpul zilei și reculegere. Fiindcă conceptul este ca toate, sau cea mai mare parte a activităților zilnice curente, oricum, să fie făcute în spațiile comune destinate special acestora: studiu, primit musafiri sau taclale cu ceilalți locatari, televizor, lectură, distracție. Tocmai pentru a încuraja socializarea și pentru a consolida reflexul traiului civilizat în grup și în societate. Marea majoritate au baie proprie, câteva dintre ele având o baie comună, pentru a le face prețurile încă și mai accesibile.

Poate că celor care au trăit toată viața în țări civilizate nu li se pare ceva ieșit din comun, sunt sigur că au foarte multe astfel de mini-campusuri la ei. Însă pentru cineva venit din comunism, care a trăit și în căminele studențești din vremurile acelea, Timona mi se pare un concept și un proiect fabulos pentru București și pentru România, pe care mi-ar plăcea să-l văd copiat de sute și mii de ori. Și nu doar pentru studenți, ci și pentru alți oameni. Și dacă voi, copiii mei, mici acum, veți ajunge să învățați în alt oraș decât Bucureștiul în care trăim, într-un astfel de loc mi-ar plăcea să vă știu. Mai ales că prețurile mi se par incredibil de mici pentru București și pentru Cotroceni. Chiria este între 300 și 400 de Euro pe lună, în condițiile în care mic-dejunul și cina sunt incluse.

Dar de ce au făcut acești catolici, călugărițele engleze și cei de la Josemaria Escrivá de Balaguer, școli și campusuri cu banii lor – mă întrebi tu. Sunt ei mai buni, mai grijulii cu oamenii, mai altruiști decât ortodocșii, care arareori fac așa ceva? Ei, ortodocșii, când au un ban în plus, fac mai degrabă o biserică, o bisericuță, sau organizează o procesiune. Sau poate pentru că au catolicii mai mulți bani decât ortodocșii? Au, cu siguranță, dar nu poți să nu-ți pui întrebarea dacă nu cumva tocmai de asta au mai mulți bani, fiindcă fac lucrurile „pe dos”.

Știu că îți vei pune întrebarea aceasta când vei fi mai mare, dragă copile. Vei găsi singur răspunsul într-o zi, dar ți-l dau și eu, chiar dacă nu-l vei înțelege acum pe deplin. Răspunsul, de fapt, este că nu vei găsi niciodată răspunsul la această întrebare. Nu, nu vei putea spune vreodată că Ortodoxia e mai bună și mai frumoasă decât Catolicismul, sau invers. După ce vei citi fabuloasa carte a lui Placide Deseille, fostul director al L’Institut Francais din București, scrisă acum douăzeci de ani, pe care ți-o păstrez în bibliotecă încă de dinainte să te fi născut, vei zice că da, cu siguranță că Ortodoxia e cel mai profund și mai frumos lucru de pe pământ. Mai ales că da, cea mai frumoasă carte despre Ortodoxie să fi fost scrisă de un catolic! Ce dovadă mai bună ar putea aduce cineva? Dar apoi, când îți voi da alte cărți, pe care le-am păstrat pentru tine după ce le-am citit eu prima oară, vei spune invers, că încă și mai bun și mai măreț e Catolicismul. Și vei tot pendula așa, de la o carte la alta, până te vei prinde într-o zi că nu vei găsi vreodată „răspunsul”.

Catolicismul și Ortodoxia, dragă copile, deși ramuri ale aceluiași trunchi creștin originar, s-au diferențiat profund de-a lungul secolelor, nu doar prin dogme și ritualuri, ci mai ales prin felul în care înțeleg relația omului cu Dumnezeu, modul de viețuire spirituală și poziția față de lumea concretă. Catolicismul, în forma sa matură, s-a dezvoltat sub semnul rigorii, al ordinii și al unei gândiri teologice profund raționalizate. Este o religie a construcției și a ierarhiei, în care spiritul juridic al Romei antice pare că s-a transformat într-o teologie sistematizată, cu reguli clare, dogme precise, canoane detaliate și o puternică autoritate centrală. Totul are un rost bine stabilit, o funcțiune în ansamblul vast al Bisericii. Rugăciunea este însoțită adesea de acțiune, iar credința se manifestă prin misiune, implicare socială, instituții educaționale și caritabile, ordine monahale care au structurat cultura europeană vreme de un mileniu. Catolicismul este religia care a clădit catedrale, universități, spitale – o credință care s-a aplecat asupra lumii, a vrut să o înțeleagă, să o organizeze și să o transforme.

Ortodoxia, în schimb, a rămas profund legată de dimensiunea tainică a credinței, de simțirea interioară și de contemplația mistică. Este mai puțin preocupată de structurarea lumii exterioare și mai mult de luminarea lăuntrică a omului. În centrul trăirii ortodoxe se află tăcerea, retragerea, rugăciunea inimii, aspirația către unirea mistică cu Dumnezeu prin har, nu prin rațiune. Dumnezeu nu este explicat, ci simțit. Nu este dovedit, ci contemplat. Nu este organizat, ci invocat. Întreaga Teologie Ortodoxă are o dimensiune poetică și simbolică, în care dogma este adesea exprimată prin paradox, iar adevărul este trăit mai degrabă în Liturghie și în isihie decât în tratate scolastice. Icoanele, cântările bizantine, posturile lungi, pelerinajele – toate par a fi forme prin care sufletul se desprinde de lume, nu pentru a o reforma, ci pentru a o transcende.

Așadar, dragă copile, dacă Catolicismul este religia edificiului, a instituției și a ordinii spirituale în lume, Ortodoxia este religia abisului interior, a nevoii de tăcere și de retragere, a simplității profunde care nu caută eficiența, ci sfințenia. În timp ce catolicul construiește o lume pentru Dumnezeu, ortodoxul caută să se piardă în Dumnezeu pentru a se regăsi. Între cele două nu este o opoziție, ci o diferență de accent: una exprimă spiritul prin rațiune și structură, cealaltă prin simțire și contemplație. Una vrea să schimbe lumea în numele lui Dumnezeu, cealaltă vrea să-l schimbe pe om pentru a se apropia de Dumnezeu. Iar în această diferență, fiecare dintre ele reflectă o altă fațetă a nevoii umane de mântuire.

Vor încerca mulți, dragă copile, să te atragă de partea lor, când vor încerca să te convingă că una e mai bună sau mai frumoasă decât cealaltă. Dar să îți aduci aminte ce am vorbit acum, când ne-am plimbat seara prin mândrul și liniștitul Cotroceni… (George Butunoiu – iulie 2025)

Campusul Universitar Timona

Spațiile comune

Cartierul Cotroceni