Sistem complex de evaluare a calității și clasificare a proprietăților imobiliare - topul Property Index (rezidențial)
Sistem complex de evaluare a calității și clasificare a proprietăților imobiliare - topul Property Index (rezidențial)
Orice sistem de evaluare, din orice domeniu, se raportează la un sistem de referință pentru fixarea limitelor superioară și inferioară, adică trebuie precizat cum se dau/ care sunt notele maxime, respectiv cele minime.
Cele mai răspândite sisteme de referință sunt cele absolute (imaginare), în care se descrie ipotetic obiectul/ entitatea care ar primi nota maximă posibil, dacă ar exista. În cazul nostru concert, al GB Property INDEX, ar fi cea mai spectaculoasă clădire pe care ar putea-o concepe mintea umană, în cel mai perfect (sic!) amplasament care poate fi imaginat, cu cele mai fantastice funcționalități etc. În aceste situații, cum perfecțiunea nu există, nicio clădire nu poate avea punctajul maxim, și ar fi toate foarte departe de acest reper imaginar, de fapt.
Alt sistem de referință este cel cu raportare la un obiect real/ concret, și pentru valoarea maximă și pentru cea minimă. În cazul nostru, al GB Property INDEX, ar putea să fie o clădire rezidențială emblematică dintr-o anumită țară/ oraș, care este descrisă detaliat, și cu care se compară toate clădirile evaluate, dându-se note/ valori proporționale.
GB Property INDEX folosește ca sistem de referință o combinație între cele două de mai sus. Avem ca termen de comparație tot niște clădiri imaginare de standard foarte înalt, însă la un nivel REALIST față de ceea ce s-ar putea construi în București și în România în viitorul apropiat, adică în următorii zece ani, cel mult. Dacă ne-am raporta la LUXUL REZIDENȚIAL ABSOLUT, în care să includem și un amplasament cu totul și cu totul paradisiac în interiorul orașului, fără trafic, fără zgomot, cu o estetică și funcționalități cu totul și cu totul ieșite din comun etc., probabil că nicio clădire nu ar depăși 20% din punctajul maxim, raportat la imaginara clădire ideală.
Or, nu este în intenția noastră să ne raportăm la imaginarul absolut, așa că valorile/ notele din evaluările noastre pot părea unora prea/ foarte mari. GB Property INDEX se raportează la ceva ce în acest moment este încă imaginar și aspirațional în materie de lux rezidențial, însă poate deveni realitate în 10-20 de ani, ÎN ROMÂNIA, nu în cine știe ce insulă exotică a vreunui miliardar excentric.