Dacă aș fi un arhitect faimos…

Dacă aș fi un birou de arhitectură foarte bun pe rezidențial, atât de cunoscut încât să fie/fiu în poziția de a-și selecta clienții (cum sunt ADN de la București, de pildă), aș pune clienților următoarele condiții ca să accept un proiect de la ei:

1. Să aibă suficiente spații interioare (sau și exterioare, dar ascunse) pentru uscătorie de rufe.
2. Să pună o clauză clară la vânzare, în contractul de asociație, ca să nu-și scoată locatarii rufele la uscat pe balcoane, sau alte catrafuse în spațiile comune și pe fațade.

Când ai niște clădiri landmark, cunoscute în tot orașul (cum sunt Urban Spacesurile lui ADN), să-și întindă un locatar nesimțit izmenele la uscat pe fațada la care ai muncit atât și pentru care ai luat premii și mențiuni cu care te mândrești, mi se pare de neacceptat. Doar câteva rufe pe balcon sau niște papuci lăsați pe hol într-o astfel de clădire-etalon pentru arhitectura românească de azi și pentru urbanismul local, scade impactul asupra trecătorului la jumătate, cel puțin. Care, dacă ar fi fost neafectat, s-ar fi capitalizat în contul arhitectului, în primul rând. Ca să nu mai spun și despre valoarea imobilului și a întregului cvartal…