Intrările pentru amante în apartamentele rezidențiale de lux

Am un prieten care construiește un bloc cu unele dintre cele mai luxoase și mai scumpe apartamente din București. Toate apartamente mari, de câte 300 și 400mp fiecare, niciunul mai mic de atât. Terminase structura, începuse închiderile interioare și m-a rugat să-i fac o vizită, să-mi ceară niște sugestii legate de amenajare.

Primul lucru pe care l-am observat (și nu pot spune că nu-l intuisem deja) a fost că toate apartamentele sale aveau câte o singură ușă de intrare – și aceea nu cu mult mai mare decât ușa de la micul meu apartament dintr-un bloc din Beller de pe vremea comuniștilor.

I-am explicat că niciunul dintre cei pe care-i vrea cumpărători sau chiriași nu va accepta așa ceva. Toți cei la care se gândea el au servitori, la ei vin în vizită sau le recepții persoane înalte, foarte, foarte înalte, și nu vor vrea să dea nas în nas cu bucătarul pe aceeași ușă, sau cu copilul care se întoarce acasă de la fotbal asudat și cu mingea în brațe.

Fiecare dintre aceștia trebuie să intre pe ușa lui – așa cum a tot explicat în articolele de pe Property INDEX și de pe unde mai public eu. Apartamentele atât de mari trebuie să aibă obligatoriu două intrări, dar cel mai bine ar fi cu trei: una principală pentru invitați, una pentru servitori și una pentru membrii familiei, când nu poate să fie folosită cea principală.

A avut un șoc. Două șocuri, de fapt. Primul a fost că nu s-a gândit el însuși la asta, deși a mai construit blocuri scumpe și, mai ales, fiindcă a fost și el la astfel de recepții și în case de oameni foarte, foarte înalți. Iar al doilea șoc a fost când și-a pus întrebarea de ce nu i-a spus asta arhitectul! Și nu acum, ci încă de la primele schițe.

S-a dus val-vârtej la arhitect. S-au certat rău, arhitectul insista că nu e nevoie de așa ceva. S-au despărțit trântind ușa, s-a apucat să caute alt arhitect.

Înainte de sărbători m-a chemat să-mi arate. Toate apartamentele aveau acum câte două sau trei intrări, și a reușit să facă și o scară secundară care ajunge la ele. A avut și noroc, nimic de zis, structura, întinderea mare a blocului și configurația inițială i-au permis să facă asta.

Dar surpriza și mai mare pentru mine a fost când mi-a arătat ce a făcut la alt bloc mai mic al lui, cu câteva apartamente ceva mai mici (cam 250mp fiecare), terminat și finisat deja, la care chiriașii se pregăteau deja să se mute: a spart niște ziduri și le-a făcut și acelora câte o a doua ușă!

Dar acolo nu a avut norocul configurației din celălalt bloc, în care nu-și va da nimeni seama că ușile nu fuseseră proiectate încă de la început, ci a găsit el niște soluții care i-au lăsat perplecși pe viitorii chiriași. Chiar glumea unul dintre ei, căruia soluția i s-a părut „fabulos de ingenioasă” (ca să- citez), că pare apartamentul ideal pentru cineva care vrea să-și strecoare amanta pe furiș în apartament, în timp ce restul familiei își vede de treabă în alte camere, sau pentru un director de firmă la care să vină soția sau un musafir despre care să nu știe nimeni…