Sistem complex de evaluare a calității și clasificare a proprietăților imobiliare - Property Index (rezidențial)
Căutări recente:
Norocul lor a fost și că la revoluția din 1989 nu exista Internetul, așa că aproape toate ticăloșiile lor au ajuns în uitare, nefiind consemnate undeva care să rămână. Atunci, printre grupurile de revoluționari s-au amestecat interlopi și tot felul de alți hoți, care, în scurt timp, au acaparat cu totul aceste organizații și au început să facă tot felul de cerințe, din ce în ce mai îndrăznețe și mai obraznice. Așa au pus mâna, în vidul legislativ de atunci, printre altele, pe cele mai valoroase clădiri din București – cele ale nomenclaturii din Primăverii și din centru, îndeosebi. Apoi s-au făcut legi cu dedicație, ca toate acestea să intre în deplină legalitate, și furturile să poată fi albite și uitate, în timp.
Așa și cu clădirile din Bd. Kalinin, acum Mircea Eliade. Începuturile Clubului Televiziunea 22 au fost tulburi, dar în scurt timp obiectivele infracționale ale acestui grup au devenit clare: să obțină – printre multe altele – clădirile, parcurile și hectarele ștrandului Floreasca, cel al sindicatelor, al CSS (ce o fi asta?) și baza sportivă a CC al PCR, dar și ale vilelor din Primăverii. Au reușit parțial, pentru că mai erau și alții la rând… Au luat clădirea din Mircea Eliade 12, cu imensul ei parc, restaurantul Floreasca și vreo 2-3 hectare ale ștrandului, pe malul lacului, cu adresa Mircea Eliade 113, acum.
Schema a fost așa: mai întâi au furat sau au distrus actele de proprietate ale clădirilor și terenurilor pe care le aleseseră. Apoi se duceau la Petre Roman și îi spuneau ce vor. Acesta scria cu pixul pe o bucată de hârtie ce le dă, și gata!, acesta era noul act de proprietate!
Pe clădirea din Mircea Eliade 12 încă nu au reușit încă să pună mâna cu totul, din câte știu, dar hectarele de pe lac, cu valoare de zeci de milioane de Euro, le-au luat până la urmă! Au ajuns cu totul în proprietate privată, cu acte în regulă, albite și curate, gata de business. În Mircea Eliade 113 era o clădire interbelică, în stil Brâncovenesc, sub formă de culă, în care era restaurantul Ștrandului Floreasca, pe vremea comuniștilor. Încă nu știm cine a construit la început acea casă și pentru ce, dar sper să aflăm. Ei bine, casa aceea și câteva hectare de teren în jur, pe malul lacului Floreasca, au ajuns la Club Televiziunea 22, ca „sediu”!
Apoi au ajuns în proprietatea privată a „cuiva”, și au început afacerile. Locuind foarte aproape, ajungeam adesea acolo și trăgeam cu urechea la ce se vorbea. Lumea spunea că au reușit cu sprijinul și cu banii mafiei din Republica Moldova. Și e posibil să fi fost un sâmbure de adevăr, fiindcă la început au făcut un restaurant basarabean, și îi și auzeam mereu pe câte unii vorbind „moldovinește” în jur.
După ce s-au asigurat că au reușit furtul și au șters urmele, s-au pus pe construit. Lângă culă, renovată și extinsă cu numeroase terase, a apărut și un hotel P+5, prin anul 2000. Numit Hotel Floreasca, la început, dar apoi Hotel Diesel – brandul sub care se promovează acum. Descris în detaliu în fișa lui de pe Property INDEX.
Și, ca ironia să fie întreagă, au pus și o troiță în spate, unde înainte țineau cotețele cu găini și iepuri. Fiindcă da, moldovenii creșteau găini și iepuri acolo – pentru restaurant, spuneau ei, când i-am întrebat. Le-am făcut și poze, sper să le regăsesc prin arhive.
Și au mai făcut ceva, ca semn de mulțumire către „poporul român” care le-a făcut acest minunat cadou: i-au pus poporului o placă de fier prin care i-au transmis așa:
În acest sediu se regăsește o parte din istoria poporului român.
Clubul Televiziunea 22, Fondat la 22 martie 1990
Mărturie a luptei pentru libertate și demnitate națională din decembrie 1989.
„Suntem priviți ca niște înșelători, măcar că spunem adevărul ca niște necunoscuți; măcar că suntem bine cunoscuți ca unii care murim, și iată că trăim ca niște pedepsiți; măcar că nu suntem omorâți ca niște întristați, și totdeauna suntem veseli; ca niște săraci, și totuși îmbogățim pe mulți; ca neavând nimic, și totuși stăpânind toate lucrurile.”
(Pavel, scrisoarea a doua către corinteni)
Cool, nu? 😊
Este un pasaj din Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, mai exact din 2 Corinteni 6:8-10. Textul apare în contextul în care Pavel descrie condiția apostolilor: deși defăimați, prigoniți și lipsiți, ei rămân plini de bucurie, dăruind altora bogății spirituale și având adevărata stăpânire a lucrurilor veșnice.
Textul exact din Biblia Cornilescu (2 Corinteni 6:8–10) este acesta: „În slavă și în ocară, în vorbire de rău și în vorbire de bine; priviți ca niște înșelători, măcar că spunem adevărul; ca niște necunoscuți, măcar că suntem bine cunoscuți; ca unii care murim, și iată că trăim; ca niște pedepsiți, măcar că nu sunt omorâți; ca niște întristați, și totdeauna suntem veseli; ca niște săraci, și totuși îmbogățim pe mulți; ca neavând nimic, și totuși stăpânind toate lucrurile.”
Și traducerea sinodală ortodoxă (2 Corinteni 6:8–10): „Întru slavă și întru necinste, întru defăimare și întru laudă; ca niște amăgitori, măcar că grăim adevărul; ca niște necunoscuți, deși bine cunoscuți; ca unii ce murim și iată trăim; ca niște pedepsiți, dar nu omorâți; ca niște întristați, dar totdeauna bucurându-ne; ca niște săraci, dar pe mulți îmbogățind; ca unii care n-au nimic, dar toate le stăpânesc.”
În acest moment, tot ce e acolo aparține unui singur om: Dionisie și Mariana Ionescu – moldoveni din Botoșani, din câte am citit. Nu știu cine este, dar l-am văzut cu tunică de bucătar în unul dintre puținele articole cu/ despre el, care au apărut în presă. Și nu știu dacă a avut vreo legătură cu cei de dinainte, de la Club Televiziunea 22 și prin câte mâini o mai fi trecut prada, sau o fi cumpărat-o la sfârșit, cu bună credință, cu zecile de milioane de Euro câștigate cu sudoarea din bucătărie.
Nu mai scriu aici despre restaurant, că am scris pe Restocracy. E o extensie a conceptului comunist, atât meniul, cât și serviciul. Dar mâncarea – bucătărie românească tradițională – e bună, porțiile îndestulătoare și prețurile rezonabile. O surpriză plăcută pentru nostalgicii vremurilor de demult. Și un ultim sfat: dacă se întâmplă să dați nas în nas cu domnul Dionisie Ionescu, puneți capul în pământ și cărați-vă de acolo. Sunt șanse mari să fie iarăși îmbufnat, și, nu se știe… (George Butunoiu – octombrie 2025)
*
Și niște informații scoase din presa vremii, la scurt timp după revoluție, când Ion Caramitru visa – neștiind cu cine se pune – să facă acolo Casa Artiștilor. Și încă unul cu o listă pentru inițiați, cu ce mai este de pus mâna…
*
Proiectul „Casa artiștilor”
UNITER (Uniunea Teatrală din România – instituție de interes public), ANUC (Alianța Națională a Uniunilor de Creatori) și Primăria Municipiului București au organizat sâmbătă, pe malul lacului Floreasca (Bulevardul Mircea Eliade nr. 113), o întâlnire informală între inițiatorii și organizatorii proiectului „Seniorii cetății – artiștii veșnic tineri ai Bucureștiului”, beneficiari și presă.
Proiectul face parte din programul „Casa artiștilor”, inițiat și desfășurat de UNITER în parteneriat cu ANUC, și își propune construirea unui club al artiștilor de vârsta a treia. Clubul se dorește a fi nu numai un loc de retragere, ci și un spațiu de întâlniri și creație rezervat celor de vârsta a treia și colegilor lor mai tineri – un cadru în care artiștii vârstnici, lipsiți de resurse financiare, să beneficieze de asistență socială și medicală.
„Casa artiștilor” urmează să fie construită pe un teren de 10.000 mp, primit în folosință gratuită pentru o perioadă de 49 de ani de către UNITER, ca reprezentant al ANUC, în baza Hotărârii de Guvern nr. 990/6.12.1999. Tot prin hotărâre de guvern au fost alocate, sub ministeriatul lui Ion Caramitru, trei miliarde de lei din Fondul „Solidaritatea” pentru construcția efectivă a clădirii.
La rândul său, Ministerul Culturii și-a arătat disponibilitatea de a participa la realizarea proiectului. Organizatorii așteaptă, în continuare, un răspuns la cererea înaintată, în același scop, Administrației Prezidențiale.
Ion Caramitru, președintele UNITER, în calitate de amfitrion al întâlnirii, a precizat că realizarea „Casei artiștilor” este, în același timp, „o ambiție”, dar mai ales „o necesitate”, sesizată – dar, din păcate, nerealizată – încă de la începutul secolului trecut de Maria Filotti. Pentru actualul proiect se prevede o perioadă de doi ani de lucrări în scopul finalizării construcției.
În prezent, UNITER, prin eforturile depuse în special de doamna Aura Corbeanu (director executiv), are în grijă un număr de nouăzeci de artiști aflați la pensie, pe care îi sprijină cu alimente și bunuri de larg consum.
Prezent la fața locului, primarul general al Capitalei, domnul Traian Băsescu, a asigurat audiența de întregul sprijin pe care îl poate oferi Primăria, prilej cu care a anunțat public și faptul că instituția pe care o conduce a pus deja la dispoziția proiectului suma de 13 miliarde de lei.
Domnul Traian Băsescu a mai declarat, ferm convins fiind, că „un oraș ca Bucureștiul nu poate trăi fără artiștii lui; un oraș fără artiști este un oraș mort” și că, la nivelul Primăriei, se dorește instaurarea cât mai grabnică, printre locuitorii Capitalei, „a unui sentiment de apartenență la comunitate și, mai ales, de mândrie a faptului că sunt bucureșteni”.
Evenimentul s-a bucurat de participarea numeroaselor personalități ale vieții artistice din Capitală, dar nu numai, printre care: Sorana Coroamă-Stanca, Dorina Lazăr, Valeria Seciu, Ilinca Tomoroveanu, Cristina Deleanu, Sanda Manu, Tora Vasilescu, Olga Delia Mateescu, Ion Cojar, Nicolae Scarlat, Ștefan Velniciuc, Eusebiu Ștefănescu, Demeter Andraș, Nicu Alifantis, Alexandru Andrieș ș.a.
Întâlnirea, inclusă și în programul „Festivalului București 2001”, organizat de Primăria Municipiului București în perioada 1–9 iunie a.c., s-a încheiat cu un scurt spectacol de poezie improvizat ad-hoc și cu un picnic la iarbă verde, pe malul lacului.
(text: Irina Ionescu)
*
Zeci de hectare de terenuri extrem de valoroase și atractive din punct de vedere urbanistic, situate în București sau în zonele limitrofe, vor fi valorificate de către RAAPPS, administratorul acestora. În aceste perimetre urmează să se amenajeze mini-cartiere sau case de vacanță.
„Dacă Regia se va implica în organizarea unor activități imobiliare de anvergură, prin viabilizarea acestor terenuri și, apoi, prin trecerea lor cu plată în proprietatea privată a cetățenilor, câștigurile rezultate în timp vor fi mult mai mari”, ne-a declarat Aurel Vlaicu, directorul general al RAAPPS. Domnia sa are în vedere, cu prioritate, terenurile administrate de sucursalele SAIPSAP — Băneasa, Snagov, Triumf, Pipera și Buftea — care au în posesie câteva zeci de hectare aflate în intravilanul și extravilanul Capitalei. În interiorul Bucureștiului sunt vizate terenurile situate în cartierele Floreasca, Primăverii, dar și în centrul vechi al orașului.
Valoarea acestor terenuri este, potrivit grilei de evaluare a Primăriei Municipiului București, de câteva sute de dolari metrul pătrat, și asta deoarece spațiile locuibile și cele pentru birouri din aceste zone sunt printre cele mai căutate, chiriile medii ajungând la 20 de dolari/mp/lună. RAAPPS a identificat deja câteva adrese care vor fi valorificate conform proiectului amintit:
Aceste terenuri sunt proprietate publică sau privată a statului, sunt libere de construcții și au fost deja inițiate proiectele de urbanism. „RAAPPS intenționează să conducă acest proiect urbanistic, pornind de la proiectare și terminând cu realizarea construcțiilor în regie proprie”, ne-a spus directorul general Aurel Vlaicu, adăugând că este necesar, în acest sens, să se achiziționeze o fabrică pentru producerea locuințelor în regim industrial, cu costuri de construcție scăzute. Locuințele vor fi vândute către populație, pe măsura realizării lor, încă din faza de proiectare, fapt ce va reduce implicarea financiară a Regiei. Aurel Vlaicu afirmă că acest gen de case va fi destinat unor categorii sociale cu posibilități financiare medii, o locuință tip casă, cu curte, urmând să se vândă cu aproximativ 30.000 de dolari.
*
Și o mică sinteză a ChatGPT pe temele din textul de mai sus:
Club „Televiziunea 22” și statutul legal
Aceste informații susțin că Club 22 este recunoscut, cel puțin formal, în structurile instituționale conectate la statutul de revoluționar, și are un rol public, instituționalizat.
Cazul Emilian Cutean — un exemplu concret
Poate fi ilustrativ pentru tema „asociații de revoluționari cu membri controversați / acuzați de împroprietăriri”.
Aceste fapte pot fi citate ca studiu de caz: un lider al unei asociații de revoluționari implicat în obținerea de bunuri imobiliare, folosirea resurselor asociației pentru scopuri personale etc.
Certificate de revoluționar, falsuri și controverse
Acesta poate fi un argument central în articol: titlurile de revoluționar au fost folosite ca instrument de legitimare și revendicare, și s-au dovedit a fi vulnerabile la abuz.
Context general: furturi, lipsă de reglementare și haosul imobiliar după 1989
Aceste observații conturează mediul general favorabil pentru fenomenul pe care-l descrii: un vid legislativ, o societate în tranziție, instituții consolidate precar, jocuri politice și interconectate cu lumea imobiliară și mafia postcomunistă.
Alte asociații de revoluționari cu drept de avizare
Perspective critice în literatură și jurnalism
Posibile teme de aprofundare pe care le poți investiga concret
Mai jos câteva alte teme care merită a fi aprofundate:
Comentarii