Cum s’a înființat Ateneul Român

Ziarul Danubiul, anul XVIII, No. 791, Luni 9 Ianuarie, 1928. Articol semnat: Al. S.

Zilele trecute, a avut loc la Ateneul Român, inaugurarea nouilor săli de expoziţie, cinematograf, bibliotecă, etc., în subsolul instituţiunii, transformată şi aranjată în chipul cel mai modern, prin solicitudinea d-lui profesor Dr. C. Anghelescu, ministrul Instrucţiunii Publice, care a pus la dispoziţie creditele necesare, de mai multe milioane, în decursul ultimilor patru ani. Credem interesant a da aci un mic istoric al înfiinţării şi funcţionării Ateneului, şi întâmplarea bizară şi capricioasă, din care a luat naştere.

⁂

Cine ar crede?! Societatea Ateneului, e rezultatul unei certe dintre Mihalache Kogălniceanu şi Nicolae Kreţulescu, ambii, pe vremea aceea, miniştri. Pe la 1861, după ce Unirea Principatelor române se efectuă complect, lui Mihalache Kogălniceanu îi veni în cap să organizeze un fel de serate literare, un fel de cercuri culturale.

Aceste serate se ţineau de două ori pe săptămână, în casele lui Filip Lenş, mai târziu palatul Vernescu, iar azi Ministerul Comerţului. La aceste serate lua parte toată elita capitalei precum şi toţi funcţionarii superiori din Administraţie. După cum se vede, ele aveau şi un mic caracter de oficialitate.

Aci se făcea muzică, literatură, se discuta politică, în sfârşit, nişte adevărate cercuri culturale. Tot aci veneau poeţi ca: Bolintineanu, Cezar Boliac şi chiar Heliade Rădulescu, de-şi citeau lucrările lor. Regulat, la fiecare serată veneau şi toţi miniştrii de pe acea vreme, şi la vre-o două sau trei, ni se pare, a venit şi Vodă Cuza cu Doamna. In totdeauna, după ora 11 până la 1 urma dansul.

După cum am spus, la toate seratele veneau toţi miniştrii, afară de unul singur Niculae Kreţulescu, pe atunci ministru de justiţie şi al instrucţiunei publică. Zadarnic încercă Mihalache Kogălniceanu să-l aducă cel puţin o singură dată, dar nu reuşi. Faptul începu să se tălmăcească în fel şi chipuri. Lumea începuse să se întrebe cu mirare: „Ce să fie că Niculae Kreţulescu nu vrea să vie la seratele lui Kogălniceanu?“.

Mihalache Kogălniceanu, în cele din urmă, se plânse lui Vodă Cuza. Acesta îl chemă pe Kreţulescu şi-l întrebă, de ce nu se duce la seratele lui Kogălniceanu. Niculae Kreţulescu i-a răspuns lui Vodă, că alt-fel înţelege el să se organizeze aceste cercuri culturale, aşa cum a văzut că sunt organizate la Paris, şi că în curând are să organizeze el alte cercuri, care să fie mai de folos.

„Bine Niculae bre, — îi răspunse Vodă, — fă şi tu şi vom vedea care-s mai bune“. Chiar a doua zi Kreţulescu se duse la minister şi-l chemă pe arhitectul respectiv, şi-i spuse ca în timpul cel mai scurt să-i gătească planurile pentru o sală de conferinţe.

Pe vremea aceea, Ministerul poseda casa lui Costache Ghica, care se găsea pe locul unde astăzi se află Teatrul Liric, şi unde se aflau depozitate toate obiectele luate de pe la mănăstirile secularizate. Aci se afla o sală mare. Această sală fu transformată în sală de conferinţe.

Intr’o săptămână, obiectele fură transportate la muzeu şi se începu transformarea sălii, care fu gata în mai puţin de două luni. Mobilierul a fost adus de la Viena. Seria conferinţelor se inaugură cu mare solemnitate şi la ea asistă şi Vodă-Cuza.

In acelaşi timp Niculae Kreţulescu formă şi un comitet diriguitor-compus din P. S. Aurelian, care atunci venise de la Paris, C. Exarcu, Gr Manu şi C. Stăncescu, toţi decedaţi Mai târziu făcu parte din comitet şi comitele Carol Rosetti. Acest comitet a fost pus sub preşidenţia lui P. S. Aurelian, care rămase preşedintele Ateneului, cu câte-va mici întreruperi, până la moarte.

Conferinţele urmară regulat de două ori pe săptămână la noul Ateneu, până la 1875, când din cauza unei conferinţe cu caracter politic, a lui Alexandru Lahovary, fură suspendate pe timp de aproape doi ani. La 1882, Constantin Exarcu îşi puse în gând să clădească un local propriu pentru Ateneu. Primul fond a fost donat de către comitele Carol Rosetti. Restul a fost adunat din loteria ce s’a organizat, precum şi din donaţii.

Al. S.