Respectul meu pentru arhitecții români din vremea comuniștilor

Respectul meu pentru arhitecții români din vremea comuniștilor
Am foarte mult respect pentru arhitecții români din vremea comuniștilor. Mi se pare remarcabil ce au reușit să facă, așa, cu resursele aproape inexistente pe care le aveau atunci, dacă e să-i comparăm cu cei din țările libere și cu cei de acum. Și presiunile politice, contorsiunile profesionale și morale pe care trebuiau să le facă pentru orice, fie el un proiect mare sau mic. Ca student în comunism, eram mereu în grupurile celor de la Arhitectură, mâncam la cantina lor din Piața Rosetti, umblam cu ei prin toate sălile facultății. Și știu bine ce sacrificii făceau ca să pună mâna pe vreo revistă, un dicționar sau un album de arhitectură aduse de cineva din străinătate. Umblau din mână în mână, studenții și arhitecții făceau schițe de mână după detaliile din poze, se adunau în grupuri ca să le studieze. Și erau foarte scumpe, părinții făceau sacrificii mari ca să le cumpere – în cazul fericit și rar în care le găseau. Și, printr-un mecanism de reverse engineering, am devenit foarte intolerant față de mulți dintre arhitecții zilelor noastre, care au totul, dar absolut totul pe tavă, de la un capăt la celălalt al lumii, pe de o parte, și din dimineața zilei de astăzi și până înapoi la facerea lumii, pe de alta…