Cele mai frumoase și mai scumpe străzi ale Bucureștiului

Aceasta este o listă a celor mai frumoase străzi din București, care fac parte din niște zone bine delimitate, cunoscute, ele însele considerate cartiere frumoase, selecte, elitiste, dorite și adesea chiar invidiate. Nu este de mirare că aici sunt și cele mai scumpe proprietăți de pe piața imobiliară a orașului.

Sigur, dacă vom străbate tot Bucureștiul la pas, vom găsi multe alte străzi, străduțe și alei foarte frumoase, cu farmec și poezie, poate chiar cu istorie, însă dacă nu sunt înconjurate de mai multe alte străzi frumoase, nu sunt într-o zonă cunoscută pentru eleganța ei, nu le pot întrece, și nici măcar ajunge pe cele de mai jos pe piața de real estate.

Când am comparat estetica și atractivitatea și acestor străzi, am folosit criteriile de evaluare ale Property INDEX, care urmăresc valoarea arhitectonică a clădirilor, coerența estetică, echilibrul și unitatea, traficul, zgomotul, vegetația, copacii comunitari vs cei din curțile caselor și altele câteva.

Evident, toate acestea sunt bucăți din Bucureștiul vechi, elegant, aristocratic, cu istorie și liniște. Orice au atins comuniștii de după al doilea război și politicienii corupți de după revoluție, nu a făcut decât să strice și să scadă valoarea proprietăților din jur, și a întregii zone, de fapt. Cum sunt, de pildă, blocurile noi de pe Uruguay, în capătul dinspre Aviatorilor, de pe Popa Savu, de pe Alexandrina și Șonțu, în capătul lor dinspre Prezan, Bulevardul Primăverii, desigur, și multe, multe altele.

Cele trei zone cu cele mai frumoase străzi și cu cele mai scumpe proprietăți imobiliare sunt cea din jurul axelor Kiseleff, Aviatorilor, Primăverii, cea de la Grădina Icoanei – Parcul Ioanid, și Cotroceniul, desigur. Prima, în special, fiind foarte întinsă ca suprafață, am împărțit-o în cvartale – folosind tot un instrument al Property INDEX. Aproape toate cvartalele cuprind mai multe diviziuni urbanistice unitare, cunoscutele „parcelări” din perioada interbelică.

Din fiecare cvartal am selectat câteva străzi pe care le considerăm cele mai frumoase, adunându-le apoi pe toate într-o singură listă, un fel de Top 50 cele mai frumoase și mai valoroase străzi ale Bucureștiului, unde și prețurile proprietăților imobiliare sunt (printre) cele mai mari.

Cvartalul Capitale, în perimetrul: Piața Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Statuia Aviatorilor – Zambaccian – Piața Dorobanților – Calea Dorobanților – Perla – Bulevardul Iancu de Hunedoara – Piața Victoriei. Cuprinde parcelările: Filipescu, Blanc, Bonaparte Mora, Țesătoria Mecanică, Edilitatea, Societatea Generala pentru Construirea de Locuințe Ieftine (SGCLI).

E una dintre zonele cel mai bine păstrate din Bucureștiul vechi și aristocratic, cu relativ puține blocuri noi, inestetice și intruzive.

Străzile:

• Aleea Alexandru, împreună cu Aleea Modrogan, ar fi putut fi cele mai aristocratice străzi din București, însă noile blocuri (mai multe ale lui Dan Petrescu) și clădiri de birouri au risipit o mare parte din eleganța acestui ansamblu urbanistic foarte distinctiv al orașului.
• Aleea Modrogan nici nu cred că va mai intra în listă, după ultimele șantiere de pe ea.
• Andrei Mureșanu e o stradă foarte frumoasă, cu copaci bătrâni care își unesc coroanele vara, formând unul dintre puținele „tuneluri” verzi ale orașului. S-a construit un singur bloc pe această stradă, la intersecția cu Emile Zola, destul de neinspirat arhitectural și constructiv, care strică armonia dată de bătrânele și frumoasele vile. Dar cea mai mare tristețe pentru locuitorii ei vine de la traficul intens dintre Piața Dorobanților și Statuia Aviatorilor.
• Ankara, fiind scurtă, a scăpat până acum de blocuri noi. O stradă frumoasă, însă lățimea mare aduce un trafic intens, în ambele sensuri. Și mai sunt și clienții DonCafe care își lasă Porsche-urile și Rolls-urile pur și simplu în stradă, de-a curmezișul.
• Argentina e și ea o stradă frumoasă, cu mulți copaci, destul de îngustă ca să nu fie o invitație la trafic intens. Are case mai mici și mai înghesuite, rar vezi vile impunătoare, ca la vecinele sale.
• Atena nu are mulți copaci, trafic în ambele sensuri, însă nu atât de intens ca pe Paris. Vile mari, somptuoase, destul de bine îngrijite toate.
• Belgrad e o stradă scurtă, între Londra și Praga, cu trafic redus, destul de mulți copaci. Cam amestecată arhitectural, cu câteva vile mari și elegante vizavi de niște blocuri mici, dar care se integrează bine în peisaj.
• Berna, o străduță foarte scurtă între Roma și Londra, a fost făcută praf de Trezoreria Sectorului 1, la fel ca și Oslo, pe partea cealaltă.
• Brazilia e o stradă lungă, între Iancu de Hunedoara și Bruxelles, aproape de Liceul Caragiale. Cu blocuri mai vechi și cu unele de pe vremea comuniștilor în capătul dinspre Iancu de Hunedoara, apoi cu case din ce în ce mai frumoase și mai îngrijite pe măsură ce te îndrepți către Washington și Lisabona.
• Bruxelles e o stradă cotită, între Calea Dorobanților și Washington, liniștită, îngustă, cu trafic redus.
• Bulevardul Aviatorilor (între Piața Victoriei și Statuia Aviatorilor). Aici Service Aviatorilor iese din peisaj, cerșetorii din fața palatului lui Becali (Casa Manu – Auschnitt) nu pot trece nici ei neremarcați, dar cel mai mult ies în evidență sediul de sticlă al Omniasig, proiectat probabil de niște studenți din primii ani de la Arhitectură, și șantierul de la One Modrogan.
• Calea Dorobanților (între Perla și Piața Dorobanților), cu marile ei blocuri comuniste…
• Duiliu Zamfirescu e o stradă mică, pe care Guvernul din capătul ei o sugrumă cu mașinile lăsate care pe unde vrea demnitarul, cu dispreț total față de orice. Are câteva vile frumoase, copaci aproape deloc.
• Emile Zola începe în Rabat și se înfundă în gardul TVR, dincolo de Zambaccian. Frumoasă, înverzită, puțin circulată. Vile impunătoare și bine îngrijite, doar blocul urâțel de la intersecția cu Andrei Mureșanu și maidanul MAE făcând notă discordantă. Celebra Villa Noel face și ea ce poate, redă o bună parte din farmecul livresc al străzii cu nume franțuzesc, însă nu poți sta tot timpul cu palma pe ochiul stâng când treci pe acolo.
• Ermil Pangratti (între Rabat și Zambaccian) e frumoasă, elegantă, nu foarte circulată. Vile impunătoare și scumpe, Sacre Coeur.
• Finlanda e o stradă mai puțin obișnuită, în formă de dreptunghi, între Iancu de Hunedoara și Washington Residence. Puțini copaci, doar case și blocuri vechi, și ceva vile individuale, însă și acelea neinteresante arhitectural, ca niște blocuri mai mici.
• Gheorghe Demetriade, această mică stradă între Sofia și Statuia Aviatorilor, a fost stricată de ideea electorală a primarilor postrevoluționari de a o face parcare pe porțiunea cu statuia lui Vladimir Ghika. Vile luxoase pe partea cealaltă, Sacre Coeur, bloculețul vechi urâțel de vizavi de Parhon, marea Ambasadă fortificată a Germaniei e cam din alt film, golul cu Mercato Kultur la fel.
• Haga e foarte mică, între Roma și Paris, elegantă, necirculată, verde.
• Londra e o stradă norocoasă, pentru că Paris și Roma preiau cea mai mare parte a traficului. E mai îngustă, cu sens unic, puțin circulată, liniștită, cu copaci bătrâni care își unesc adesea coroanele vara în celebrele prin puținătate „tuneluri verzi” ale orașului. Vile elegante, bine întreținute în partea dinspre Napoleon III, după care statutul se degradează vizibil după Washington. Întâi cu cele trei blocuri în stil sovietic, apoi cu Trezoreria Sectorului 1, care strică tot în jurul ei, și culminând cu ieșirea în comunist-dezolanta Iancu de Hunedoara.
• Louis Blanc e o stradă îngustă în spatele clădirii Guvernului, paralelă cu Argentina. Pornește din Iancu de Hunedoara cu niște blocuri și fără niciun copac, ca să arate ceva mai bine către intersecția cu Paris. Câteva vile mai elegante, însă cele mai multe sunt case și mici blocuri vechi.
• Madrid, stradă mică, fără copaci comunitari, doar câțiva prin curțile caselor destul de înghesuite, fără vreo linie arhitecturală comună.
• Mexic e un ciot de stradă, e de fapt calea de acces către marele depou de tramvaie Victoria, jinduit de toți politicienii cu apetit imobiliar. Cu case frumoase pe o parte, blocuri comuniste pe cealaltă.
• Oslo e sufocată de Trezoreria Sectorului 1, ca și Berna. Ar fi putut fi o străduță liniștită, cochetă, umbroasă, dar acum e o mare parcare. Foarte mică, între Roma și Londra, nu are vile sau case, ci doar mici blocuri vechi, destul de înghesuite.
• Paris e elegantă, maiestuoasă, chiar dacă foarte aglomerată.
• Praga e mică, dar frumoasă, elegantă, bogată, cu copaci bătrâni. Doar ciotul de după Washington, care se oprește în urâtul gard al depoului de tramvaie Victoria o trage în jos. Mai ales că e o parcare, de fapt, fără nicio regulă.
• Rabat e una dintre cele mai elegante străzi din cvartal, și din tot Bucureștiul, de fapt. E medie ca lungime, față de alte străzi din jur, mai puțin circulată, iar casele și vilele de aici sunt printre cele mai impunătoare. În capătul dinspre Aleea Alexandru e la vânzare celebra vilă Rabat 1 a lui Sachin (Casa inginerului Bușilă, proiectată de Duiliu Marcu în 1933), una dintre cele mai scumpe din București, la 8 milioane de Euro. E spate cu Casa Horowitz, de vânzare și ea, însă aceasta cu 12 milioane de Euro, sau alternativ de închiriere cu 20,000€/lună. Vizavi, tot de vânzare, e fostul restaurant Uptown. Tot aici, pe la mijloc, găsești unul dintre puținele blocuri noi din zonă, Rabat 10-14 al lui Dan Petrescu. Din fericire, nu e foarte intruziv în peisaj și e bine conceput și construit. Ca prețuri, apartamentele de aici sunt printre cele mai scumpe din oraș, apropiate de cele de la La Gloire Elite, din Varșovia, și Kiseleff 16. Copacii sunt frumoși, dar nu atât de deși și de mari încât să își unească vara coroanele într-un tunel, dar e destul de verde și de umbroasă și așa.
• Roma e o stradă lungă, frumoasă, înverzită, cu farmec. Hidoasa clădire a Policlinicii SRI e o palmă arhitecturală serioasă. Și Administrația Financiară a Sectorului 1 a fost una la fel de serioasă timp de zeci de ani, dar măcar acum au închis intrarea de aici, o mai au doar pe cea de pe Londra. Spre Liceul Caragiale și Piața Dorobanților e din ce în ce mai frumoasă și mai romantică, dar cozile de mașini te readuc cu picioarele pe pământ.
• Sofia, paralelă cu Andrei Mureșanu, are vile încă și mai frumoase decât aceasta. Verde, elegantă, fără niciun bloc nou care să-i strice farmecul.
• Stockholm seamănă cu vecinele ei de colț de cvartal. Fără copaci comunitari, verdele vine doar de la câțiva pomi și tufe din curțile oamenilor. Ar fi putut fi o stradă liniștită, ca și cele din jur, însă apropierea de viermuiala din Iancu de Hunedoara și din Calea Dorobanților tulbură serios farmecul și atractivitatea imobiliară a locului.
• Tirana e o stradă pe care puțini știu că au trecut, pentru că e mică, între Paris și Aleea Modrogan. Are câteva case mai modeste și câteva vile elegante, și onoarea de a găzdui celebrul bloc „Vasile Blaga” al lui Dan Petrescu.
• Tokyo, paralelă cu Oslo și cu Berna, e îngustă și frumoasă. Fără copaci mari, e afectată de apropierea cu comunistul Iancu de Hunedoara.
• Varșovia, paralelă cu Belgrad și la fel de scurtă și de frumoasă ca și aceea, ar fi rămas la fel de puțin cunoscută necunoscătorilor (sic!) dacă nu ar fi apărut pe ea faimosul de acum La Gloire Elite – unul dintre cele mai bine făcute și mai exclusiviste blocuri boutique noi din București. Destul de bine integrat în peisaj, din punct de vedere arhitectural și estetic, totuși, nu deranjează decât prin apropierea prea mare de bătrânele case din jur. Apartamentele de aici sunt printre cele mai scumpe din oraș, fiind depășiți doar de Kiseleff 16.
• Venezuela era pe vremuri o bijuterie de stradă, aproape neatinsă de roată de mașină. Nici acum nu e cine știe ce trafic, însă sunt mulți de la MAE care ajung până aici cu căutarea locurilor de parcare. Copacii mari sunt minunați. Sunt doar câteva case și vile, însă impunătoare aproape toate. Reședința Ambasadorului Japoniei în capăt, apoi casa-bloc a domnului G și a familiei sale, grădinița și faimosul deja bloc Venezuela 9, tot al lui Sachin, care va fi pe lista scurtă a creme de la creme-ului imobiliar al Bucureștiului de anul viitor, când va fi gata. Strada se termină în marea poartă monumentală a MAE.
• Washington e urâțică în capătul dinspre Paris, cu rușinea aceea de parcare, în primul rând, și apoi cu Policlinica Partidului, acum Policlinica Guvernului. Între Praga și Brazilia e foarte frumoasă, cu faimoșii ei copaci bătrâni și cu casele și vilele sale, ca să redevină inevitabil urâtă la ieșirea către Calea Dorobanților. Are un bloc nou foarte cunoscut în oraș, fiind proiectat de către ADN, cei mai talentați și mai în vogă arhitecți ai momentului, Londra 27. I se spune astfel după adresa poștală a casei pe locul căreia a fost construit, însă blocul e Washington, de fapt, cu intrare cu tot. Aici tocmai s-a vândut un apartament cu un preț de aproape 10,000€/mp, un record pentru un bloc care nu e nou-nouț și apartamentul nu mai e deja la prima mână. Dar și mai cunoscută este strada pentru celebrul său ansamblu Washington Residence, probabil cel mai bine păstrat standard de lux rezidențial din vechiul val.

Cvartalul Televiziune (Parcelarea Mornand), în perimetrul: Piața Dorobanților – Zambaccian – Bulevardul Aviatorilor – Piața Charles De Gaulle – Calea Dorobanților – Piața Dorobanților

Originea numelui cvartalului este evidentă, vine de la această mare rușine urbanistică a Bucureștiului, care este Televiziunea Română. Nu despre turnul ei și despre clădiri vorbesc, care sunt acceptabile chiar și acum, ci despre maidanul și cimitirul de mașini care e imensa curte a Televiziunii. Ceea ce ar trebui să fie o minunată grădină, măcar văzută de la distanță, peste gard, dacă nu chiar redată bucureștenilor, așa cum ar fi normal, e parcare pentru angajați. Acolo își țin mașinile abandonate și ruginite, pe partea cu Zambccian au tot felul de resturi aruncate, iar în curte nicio floare și niciun copac…

Străzile:

• Bulevardul Aviatorilor (între Statuia Aviatorilor și Piața Charles de Gaulle) e maiestuos pe partea dreaptă, cu Sacre Coeur, Spitalul Parhon și numeroase vile bogate. Pe partea cealaltă, însă, o bună parte dintre vile și din grădini au fost înlocuite cu clădiri de birouri și cu blocuri noi de locuit, câteva dintre ele destul de infantile arhitectural. Însă palma cea mai puternică pe fața maiestuosului bulevard e noua clădire de birouri de la numărul 17, un hangar în toată puterea cuvântului.
• Calea Dorobanților (între Piața Dorobanților și Piața Charles de Gaulle) e elegantă și aristocratică pe dreapta, cum mergi către Charles de Gaulle, mai puțin pe stânga, culminând cu mizeria care e curtea TVR. Pe la Teheran se termină aristocrația, însă: pe dreapta s-au strecurat nișe mici clădiri noi jalnice din punct de vedere arhitectural, iar pe stânga sunt acum cele câteva mari clădiri de birouri, emblematice pentru piața imobiliară de office. Și o revenire neașteptată la vremurile de demult, dar de data aceasta cu dughenele insalubre și cu maidanul de la intersecția cu Bălescu, în paragină de zeci și zeci de ani.
• Constantin Blaremberg e primul dintre cele cinci cioturi de stradă care pornesc din Zambaccian și se înfundă toate în dărâmatul gard al TVR. Cele trei dinspre fantomaticul atelier al Uniunii Artiștilor Plastici sunt mai frumoase: Grigore Cerchez, care e și cea mai lungă, Starostescu Cucu și Emile Zola, chiar la Muzeul Zambaccian. Nu s-au construit blocuri noi pe acestea, casele și bloculețele vechi sunt frumoase, câteva vile mai impunătoare. Dar pe Nicolae Costinescu și pe Constantin Blaremberg s-au făcut blocuri noi – ferite de priviri indiscrete, într-adevăr, fiindcă pe străduțele acelea înfundate nu intră aproape nimeni. Dar tocmai pentru că sunt înfundate, au ajuns minunate locuri de parcare pentru bucureșteanul șofer.
• Cucu Niculescu Starostescu
• Emile Zola (între Zambaccian și gardul TVR)
• Ermil Pangratti (între Zambaccian și Calea Dorobanților) nu mai este ce a fost. Începe din Rabat, cu Casa Horowitz de o parte și Casa Malaxa de cealaltă, unde e acum sediul central al ICR, continuă cu capela de la Sacre Coeur și cu niște vile frumoase după ele, ca apoi să vină curtea neîngrijită a TVR, iar pe partea cealaltă cu infantilul bloc roșiatic, urmat la vreo două case de un proiect ciudat, o construcție futuristă încă în lucru, care a stârnit deja multe controverse. Spre Piața Charles de Gaulle marile clădiri de birouri despre care am tot vorbit, vizavi de alte ateliere în paragină ale Uniunii Artiștilor Plastici. E încă foarte frumoasă Pangratti, și norocoasă până acum de mașinile rare față de vecinele ei străzi.
• Gheorghe Balș e doar o mică stradă de trecere, o punte între Bulevardul Aviatorilor și Pangratti, direct în poarta TVR. Frumoasă.
• Grigore Cerchez
• Grigore Mora e încă foarte frumoasă, chiar și cu cele câteva noi blocuri pe ea. Copaci bătrâni, vile bogate și îngrijite. E un mic bloc chiar la intrarea dinspre Zambaccian, însă cuminte și liniștit, nu tulbură mult vederea. Altele mici pe la mijloc, dintre care iese mult în evidență cel făcut de ADN, cei mai în vogă arhitecți rezidențialiști ai momentului, după cum am spus. Dar urâte sunt clădirile de birouri din capătul cu Charles de Gaulle – clădiri făcute mai demult, cu arhitectura momentului, care nu va mai reveni vreodată, din fericire. Dar răul a fost deja făcut, pe acelea nu le va dărâma nimeni în viitorul previzibil.
• Nicolae Costinescu
• Zambaccian a ajuns faimoasă, nu atât pentru meritele sale urbanistice și arhitecturale, ci din alte motive. Începe elegant și impunător din Aviatorilor, cu copaci bătrâni, ca din filme, case și vile elegante. Pe la mijloc revii brusc în secolul XXI, însă, când vezi imensul bloc în construcție, între Blaremberg și Costinescu, chiar peste drum de blocul lui Adrian Năstase. Și apoi maidanul cu bălării, unde Zambaccian se taie cu Emile Zola, pe care MAE se gândește de zeci de ani ce să construiască acolo, și mai ales cu ce bani. După Villa Noel e iarăși frumos Zambaccianul, pentru ca să se termine urât în parcarea ilegală de la Piața Dorobanților.

Cvartalul Kiseleff, în perimetrul: Piața Victoriei – Bulevardul Ion Mihalache – Piața 1 Mai – Clucerului – Mareșal Averescu – Arcul de Triumf – Bulevardul Mareșal Prezan – Piața Charles de Gaulle – Bulevardul Aviatorilor – Piața Victoriei. Cuprinde Parcelările Jianu, Delavrancea, Clucerului, Docenților, Uruguay și Averescu.

Străzile:

• Ady Endre e frumoasă, deși nu e foarte verde, nu are copaci comunitari, ci doar câțiva înalți în curțile oamenilor. Case de oameni din clasa medie, îngrijite, însă nu bogate, somptuoase.
• Alexandrina a fost o bijuterie de stradă îngustă și puțin circulată, cu copaci mari, bătrâni. S-au construit niște blocuri pe ea, pe la mijloc, încă acceptabile, însă cele dinspre Mareșalul Prezan sunt din ce în ce mai multe, mai agresive și mai urâte.
• Barbu Delavrancea e lungă și cotită. Începe urât din comunistul 1 Mai (acum Ion Mihalache), are câteva case frumoase în dreptul Parcului Kiseleff, iar după ce trece de Ion Mincu blocurile noi încep să o împestrițeze. Două blocuri mari, chiar vizavi de Palatul Kiseleff, unul făcut mai bine și ceva mai potrivit cu ambianța, celălalt, de la numărul 21, mai puțin. Alte blocuri construite după revoluție sunt mai vechi și mai mici, banale arhitectural. După Petofi Sandor, în capătul dinspre Grădinile lui Gheorghe Gheorghiu Dej, unde sunt blocurile Luciei Cherecheș acum, strada se înfundă în cunoscutul și bine făcutul ansamblu rezidențial Barbu Delavrancea 63, cu aleea sa privată, dincolo de porțile de fier.
• Bulevardul Aviatorilor (între Piața Victoriei și Piața Charles de Gaulle) mărginește frumosul Parc Kiseleff la început, apoi urmează asaltul asupra lui, despre care am scris la cvartalele Capitale și Televiziune, nu mai reiau.
• Bulevardul Ion Mihalache e destul de urât, și nu doar din cauza traficului infernal.
• Bulevardul Kiseleff are cele șase blocuri făcute de Gheorghe Gheorghiu Dej, faimoase pentru grădinile lor, în partea sa dinspre Arcul de Triumf, apoi la fel de faimosul Kiseleff 16 al lui Stelu, cu cele mai scumpe apartamente din București și din România, după care a scăpat de blocuri noi – dacă nu punem la socoteală clădirea controversată chiar printre arhitecți a Ambasadei Canadei. Dar e posibil să mai apară un bloc mic, pe terenul fostei reședințe a Ambasadorului SUA, care are aprobare preliminară de construcție. Și sigur, dacă nu punem la socoteală ansamblul din Kiseleff 45 din fostele Grădini de Vară ale lui Gheorghe Gheorghiu Dej, pe care sunt două blocuri noi, dar dincolo de primul rând de vile, în spatele Ambasadei Suediei și al Casei Titulescu. Dar cărora Nicușor Dan le-a pus gând rău, așa că nu se știe încă dacă se vor finaliza.
• Clucerului are mult farmec, dacă îi tăiem capetele. Blocurile se înmulțesc după rondul de la Racotă, ajungând să acapareze toată strada și să-i fure toată frumusețea către Averescu.
• Docenților e o stradă interesantă. Foarte lată la Clucerului, cu vile frumoase, se îngustează după Kiseleff, se întrerupe pur și simplu și apoi continuă fără copaci după Brătianu, unde blocurile noi au preluat deja controlul.
• Eliza Zamfirescu Leonida e fermecătoare! Norocul ei este că nu o știe nimeni, așa ascunsă cum este.
• Emanoil Porumbaru e încă frumoasă în capătul dinspre Ion Mincu, dar de la jumătate încolo începe schilodirea ei sistematică. Și dacă tot nu mai este cale de întoarcere și Emanoil Porumbaru o sa devină o stradă cu blocuri, măcar să le facă cum trebuie, așa cum sunt cele câteva făcute în ultimii trei ani.
• Gheorghe Brătianu e una dintre foarte puținele străzi din București pe care s-a păstrat pavajul din granit. Îngustă, liniștită, că trafic rar, umbroasă chiar dacă nu are copaci pe stradă, însă cei din curțile caselor și vilelor sunt mari și impresionanți. E cunoscută mai ales pentru scuarul din dreptul străzii Tuberozelor, unde e casa din cărămidă roșie pe care orice pentru prima dată trecător pe acolo o pozează instinctiv. Un singur bloc mai nou e rătăcit pe acolo, însă e discret, cu bun simț.
• Gheorghe Șonțu e compromisă cu totul înspre Prezan. Iar șantierul din colț chiar că îi va da lovitura de grație.
• Ion Cantacuzino nu are copaci. Case cu etaj, câteva vile, blocuri vechi mici, marile clădiri noi de birouri la ieșirea în Aviatorilor.
• Ion Mincu e impunătoare între Aviatorilor și Kiseleff, și chiar frumoasă, deși foarte aglomerată. După Barbu Delavrancea nu mai rămâne mare lucru din ea.
• Mahatma Gandhi e cunoscută tuturor bucureștenilor pentru cea mai frumoasă și mai celebră magnolie din oraș, loc de pelerinaje și de selfieuri. Dacă ar avea și copaci ar fi și mai frumoasă, mai ales că nu are niciun bloc nou, și nici perspective nu sunt ca vreuna din frumoasele case de acolo să fie înlocuite prea curând cu așa ceva.
• Mareșal Averescu e urât, bineînțeles.
• Mareșal Prezan are numai blocuri! Cele urâte ale lui Gheorghe Gheorghiu Dej, din colț, apoi unele mai noi pe Șonțu și Alexandrina, cele moderne de birouri la Charles de Gaulle. Noroc cu Parcul Herăstrău pe partea cealaltă, fiindcă altfel nu i-ar fi rămas decât faima traficului infernal pe tot timpul zilei.
• Monetăriei e mică, dar tot au umplut-o de blocuri.
• Nicolae Ionescu, cu marele bloc Barbu Delavrancea 19 pe o parte, cu Spitalul SRI pe cealaltă, nu mai are mare lucru de arătat. Copacii bătrâni și mari au rămas, sunt o comoară.
• Petofi Sandor e frumoasă. E înverzită, deși nu are copaci pe stradă, ci doar în curțile caselor. Care case sunt frumoase, mai ales cele din sfertul de cerc, dintre Barbu Delavrancea și Docenților. Acolo sunt și două blocuri noi, dar destul de mici și discrete, nu prea deranjează pe nimeni.
• Pictor Mirea e îngustă, destul de frumoasă, case mari, una singură nouă, închiriată Ambasadoarei Finlandei, ca reședință.
• Popa Savu e fratele lui Emanoil Porumbaru. Ce am zis acolo se potrivește și aici, cu mențiunea că Popa a scăpat mai ușor, e încă o stradă preponderent de case, blocurile sunt mai rare, și se îndesesc spre Prezan, ca și dincolo.
• Ștefan Burcuș e una dintre comorile urbane ale orașului.
• Tuberozelor e frumoasă și ea.
• Uruguay e poate cea mai relevantă mărturie vizuală mută a ceea ce a adus fiecare val politic asupra chinuitului nostru oraș. Copacii fac ca porțiunea dinspre Kiseleff, cu cele șapte blocuri comuniste construite în anii 70 „cu banii jos”, să fie superbă. După Gheorghe Șonțu, însă, vezi urbanismul postrevoluționar în plină acțiune pe stânga, și cel interbelic pe dreapta (întrerupt puțin de blocul lui Dan Ioan Popescu, dar care e cuminte, neintruziv și bine făcut), și poți face comparația. Vezi, mai ales, barbaria cu blocurile unite dintre Emanoil Porumbaru și Popa Savu, sau cu clădirea în care era Hotelul Helvetia, proiectată de Patriciu, se pare.
• Vasile Dorobanțu e o mică stradă de trecere între Kiseleff și Barbu Delavrancea, frumoasă dar cam cheală de copaci.
• Virgil Drăghicescu e altă stradă-punte, de trecere între Emanoil Porumbaru și Bulevardul Aviatorilor. Destul de frumoasă.

Cvartalul Domenii (Parcelarea Domenii), în perimetrul: Mânăstirea Cașin – Ștefan Sănătescu – Bulevardul Ion Mihalache – Sandu Aldea – Bulevardul Mărăști – Mânăstirea Cașin

Străzile din interiorul acestui cvartal sunt foarte asemănătoare, înguste și frumoase, puțin aglomerate – cu excepția uneia, care preia aproape toată viermuiala de mașini dintre Arcul de Triumf și Piața Domenii.

Străzile:

• Alexandru Constantinescu e o stradă foarte lată (și de aceea traficul intens) între Mânăstirea Cașin și Piața Domenii, cu spațiul verde și șirul de copaci pe mijloc, ce separă sensurile de mers. Strada e frumoasă, casele și vilele impunătoare sunt și ele frumoase, dar mașinile, și parcările ilegale, mai ales, o cam scot din topuri.
• Bulevardul Ion Mihalache (între Piața Domenii și Sandu Aldea) e pus aici doar pentru că e hotar de cvartal, nu de altceva.
• Bulevardul Mărăști (între Mânăstirea Cașin și Sandu Aldea) ar fi fost și el frumos, mai ales cu copacii săi bătrâni, dar mașinile nenumărate și gardurile neîngrijite ale bazelor sportive trag totul în jos.
• Gheorghe Stâlpeanu, la fel ca și Zorileanu, Petru Crețu, Sandu Aldea, Mărășescu sunt înguste, puțin circulate, pline de copaci și verdeață, o plăcere să te plimbi agale pe ele. Mai ales dacă ai loc pe trotuar ca să te strecori printre mașini.
• Ion Mărășescu
• Mircea Zorileanu
• Nicolae Drossu e cea cu două sensuri de mers separate de un spațiu verde și cu un șir de copaci, echivalentul perpendicular al lui Alexandru Constantinescu. Doar că e mult mai liniștită, mașinile nu prea având unde să se ducă.
• Petre Crețu
• Sandu Aldea
• Ștefan Sănătescu e „cenușăreasa” cvartalului, apropierea de marele Spital Elias (cu o intrare chiar pe această stradă) și de Unifarm sufocând-o, pur și simplu.

Cvartalul Beller (Parcelarea Dorobanți 1), în perimetrul: Piața Dorobanților – Radu Beller – Popa Marian – Teheran – Calea Dorobanților – Piața Dorobanților

Cvartalul Beller are una dintre cele mai interesante geometrii urbanistice, cu o dispunere simetrică în jurul unei axe care unește două mici parcuri: George Călinescu și Gheorghe Mărășoiu. Și e una dintre enclavele urbanistice cel mai bine păstrate, cu foarte puține blocuri noi construite după revoluție. În afară de cele câteva de pe calea Dorobanților, doar cele de pe Teheran și de pe Moceanu fac ceva note discordante.

Străzile:

• Calea Dorobanților (între Piața Dorobanților și Teheran) de aici e partea cea mai frumoasă și mai elegantă a lungii Căi. Sunt puține blocuri făcute după revoluție. Primul construit a fost cel al lui Adrian Lustig, rezidențial, la intersecția cu Grigore Nicolae. Vreo două clădiri de sticlă de birouri, cel mai mare fiind turnul cu desene florale alb cu negru pe el, la intersecția cu Teheran. Și acum se face un bloc mic, foarte luxos, se pare, e aproape gata. Dar traficul îți taie tot cheful de plimbare.
• Gavril Musicescu, Simon Bolivar, Gheorghe Anghel, Nicolae Velescu, Gheorghe Moceanu și Virgil Stoianovici sunt aproape identice, străzi scurte, de trecere, punte între altele mai mari. Frumoase, înverzite, puțin circulate
• Gheorghe Anghel
• Gheorghe Mărășoiu, Iuliu Tetrat și Șerban Petrescu sunt și ele foarte asemănătoare, la fel de frumoase și puțin circulate.
• Gheorghe Moceanu e o stradă foarte mică, de trecere. E cunoscută printre agenții imobiliari și pentru că cineva și-a construit un bloc cu patru niveluri, nu în locul unei case sau vile pe care să o fi dărâmat, așa cum fac cu toții, ci chiar în curtea vilei! Așa că are și vilă și bloc în curte acum, cu binecuvântarea primăriei…
• Grigore Nicolae și Moraru Octavian sunt mult mai aglomerate, de la cei care încearcă să treacă din Calea Dorobanților în Beller ocolind Piața Dorobanților.
• Iuliu Tetrat
• Jean Texier e și ea frumoasă, însă mai aglomerată decât celelalte, fiind una dintre trecerile directe dintre Beller și Calea Dorobanților.
• Moraru Octavian
• Nicolae Velescu
• Popa Marian are marea Sală Floreasca pe ea, ceea ce îi trage imaginea mult în jos, pe de o parte din cauza traficului intens, și pe de alta din cauza curții neîngrijite și urâte a complexului sportiv.
• Rau Beller e o stradă emblematică a Bucureștiului, mai ales pentru cafenelele sale cu cele mai frumoase și mai senzuale cliente. Dar în egală măsură e și frontiera dintre două lumi diferite. Pornind la pas din Piața Dorobanților, pe mâna dreaptă sunt blocurile comuniste din anii 80, foarte solide, bine făcute pentru standardele vremii. Pe stânga sunt case și blocuri mai vechi, care se vor dărâma la un cutremur mult mai mic decât cel care le-ar doborî pe cele din dreapta, însă care se vând cu prețuri mai mari. De ce oare?
• Simon Bolivar
• Șerban Petrescu
• Teheran e strada cu patru rânduri de platani, cu o frumusețe rar întâlnită în București. Păcat doar că primăria a făcut-o o mare parcare ilegală, cu mașini puse pe toate părțile, inclusiv pe axul central. Are un bloc nou, bine făcut, dar care contrastează inutil cu eleganța din jur.
• Virgil Stoianovici

Cvartalul Primăverii, în perimetrul: Piața Charles de Gaulle – Bulevardul Aviatorilor – Parcul Bordei – Bulevardul Mircea Eliade – Turgheniev – Sala Floreasca – Popa Marian – Teheran – Calea Dorobanților – Piața Charles De Gaulle. Cuprinde Parcelările UCB, Dorobanți 2 și Monnet.

Cuvântul Primăverii are semnificații adânci pentru bucureșteni – și nu doar pentru ei. A locui aici, adică de o parte și de cealaltă a faimosului bulevard cu palatul lui Ceaușescu, spune ceva celui care ascultă. Străzile de aici sunt vânate de investitorii imobiliari mai abitir decât cele din alte cvartale învecinate. Din păcate pentru bucureșteni, chiar au avut mai mult succes. De privit doar la strada-simbol, la Primăverii, cum au reușit să înghesuie unul în altul blocuri unul mai urât decât celălalt.

Străzile:

• Armindenului e în „Triunghiul de Aur” al real estate-ului bucureștean, în perimetrul (triunghiul) Aviatorilor – Eliade – Primăverii, cu celebrele Crângului, Heleșteului și Herăstrău. Armindenului le taie pe undeva pe la mijloc, și e singura transversală, unind direct Aviatorilor cu Primăverii. Aici a avut Ion Rațiu casa când s-a întors în România, aici e reședința Ambasadorului Marii Britanii, cu imensa și ireala sa grădină. Frumoasă și bogată stradă, maiestuoasă, ferită de asaltul turbat al șoferilor bucureșteni.
• Barbu Iscovescu e și ea liniștită. Prea îngustă pentru a avea copaci comunitari, dar tot frumoasă este, deși nu a scăpat de blocuri cu arhitectură imatură – mai ales cele de birouri.
• Bulevardul Aviatorilor (între Charles de Gaulle și Parcul Bordei) e cu adevărat marele bulevard care ar trebui să fie. Chiar și cu cele câteva blocuri noi pe el, însă decente toate, destul de bine încadrate în ansamblu, chiar nu deranjează.
• Bulevardul Mircea Eliade e etalonul luxului rezidențial. Și ar fi la fel oriunde în lume, nu doar aici. Sunt doar câteva zeci de bucureșteni pe al căror buletin scrie Mircea Eliade – dacă nu-i punem și pe cei din ansamblul One Mircea Eliade, care țin mai degrabă de Floreasca. Și chiar dacă sunt mai multe blocuri noi pe Eliade decât vile, în acest moment, tot elegantă rămâne strada aceasta.
• Bulevardul Primăverii a ajuns să fie ocolit de cei care caută proprietăți elegante, de lux. Din două motive principale: unul e traficul foarte intens, zgomot, fum, mașini lăsate după cum îi vine fiecăruia, mai ales pe porțiunea de la mijloc, care e o mare parcare ilegală, de fapt. Al doilea este că blocurile construite prin anii 2000 sunt atât de urâte, de prost concepute arhitectural, de înghesuite unul în altul, încât prețurile apartamentelor în aceste blocuri sunt semnificativ mai mici decât unele de pe străzile alăturate. Însă au și câteva blocuri foarte bine făcute acolo, cum ar fi Primăverii 30.
• Calea Dorobanților (între Teheran și Charles de Gaulle) arată mai prost decât pe alte porțiuni, iar maidanul de la intersecția cu Bălescu, plus parcarea ilegală de pe mijlocul străzii, ne aduc aminte unde și în ce an suntem.
• Constantin Bălescu începe sinistru în Calea Dorobanților, ajungând chiar frumoasă și elegantă în Monnet, cu una dintre cele mai frumoase galerii de platani din oraș.
• Crângului, Heleșteului și Herăstrău sunt giuvaeruri urbanistice, chiar dacă nu au aproape deloc copaci comunitari, fiind foarte înguste. Sunt singurele străzi din zonă care și-au păstrat pavajul cu piatră cubică, circulația nerezidentă aproape inexistentă.
• Daniel Rosenthal e frumoasă și liniștită, se degradează doar când ajunge să se unească cu Iscovescu.
• Dante, Gogol și Turgheniev ar fi trebuit să fie (și ar fi putut fi) nec plus ultra-ul rezidențial bucureștean, mai ales că acolo stau Johannis, au reședințele foști președinți, prim-ministrul, Ambasadorul SUA și alții ca ei. Dar nu a fost să fie. Pe Dante și Gogol casele și vilele aproape au dispărut, fiind înlocuite cu blocuri noi – dintre care unele mai vechi sunt urâte și rudimentare. Și nici Turgheniev nu se simte prea bine. Măcar marele bloc care e încă în construcție pare bine făcut și mult mai aproape de ce ar trebuie să vezi acolo, dacă tot e obligatoriu să fie bloc și nu altceva.
• Gogol
• Heleșteului
• Herăstrău
• Ion Negulici e frumoasă și liniștită spre Teheran, are câteva blocuri mici, blânde, care nu fac notă discordantă, și are și un urât bloc de birouri la intersecția cu Bălescu. Spre Primăverii sunt mai multe alte blocuri și se cam deteriorează imaginea.
• Jean Monnet nu mai are deloc case și vile până la Primăverii, ci numai blocuri! Blocurile sovietice bulgakoviene vizavi de liceu, apoi unele mai noi spre Moliere, unele bine făcute lângă altele lamentabile arhitectural, ca să redevină o stradă frumoasă și chiar elegantă după ce cotește la Armindenului, capătul dinspre Eliade fiind aproape asemănător cu faimoasele sale vecine, Crângului, Heleșteului și Herăstrău.
• Lev Tolstoi mi se pare mai frumoasă și mai umană în partea cu micile blocuri sovietice pentru săraci dinspre Teheran, decât in cea cu blocurile noi pentru bogați dinspre Primăverii.
• Maxim Gorki cred că a atins performanța de a nu mai avea nicio casă sau vilă, ci numai blocuri! Ca și Tolstoi, începe tarkovskian din Teheran, ca să se termine fotbalistic de scump în Primăverii.
• Moliere îi mai are doar pe Iliescu și pe încă vreo doi ca rezidenți gospodari, cu casă pe pământ și cu bătătură, ceilalți fiind locatari la bloc. Nu orice blocuri, evident, dacă e să ne gândim doar la cel cu pădurea și cu terenurile de vânătoare pe acoperiș, de pildă. Dar ce o scoate de pe listă e întinsul teren viran al lui Dan Petrescu, de la intersecția cu Eliade, pe care îl are la vânzare, de altfel.
• Pușkin nu mai are niciun farmec, s-a umplut și el de blocuri, nici măcar elegante.
• Turgheniev e frumoasă pentru că are lacul pe o parte și copaci bătrâni.

Cvartalul Parcul Ioanid (Parcelarea Parcul Ioanid), în perimetrul Piața Gheorghe (Gogu) Cantacuzino – Polonă – Bulevardul Dacia – Piața Spaniei – Dumbrava Roșie – Piața Gheorghe (Gogu) Cantacuzino

În București sunt câteva zone compacte acoperite preponderent cu vile elegante construite la începutul secolului trecut și în perioada interbelică. Cea mai mare și cea mai cunoscută (și pentru că e cea mai scumpă, printre altele), e cea dintre Piața Victoriei și Lacul Bordei. Și cartierul Cotroceni, desigur, deși acesta a rămas serios în urmă pe piața imobiliară.

Însă cele mai somptuoase și elegante sunt cele din Lotizarea Parcului Ioanid – dacă este să le considerăm un ansamblu unitar și apoi să comparăm ansamblurile între ele, chiar dacă nu au aceeași dimensiune. Cele 25 de vile somptuoase care înconjoară triunghiul Parcului Ioanid pe cele trei străzi: Polonă, Bulevardul Dacia și strada Dumbrava Roșie, sunt și în acest moment cel mai distinctiv și mai elegant ansamblu urbanistic compact și unitar cu vile aristocratice de acest nivel din București, și aproape sigur și din toată țara, după evaluările Property INDEX.

Revista Arhitectura ne arată cu detalii că una din cele mai interesante și de succes operații urbane făcute de Primărie în București, la începutul secolului trecut, conservată în condiții foarte bune până astăzi, este Lotizarea și Parcul Ioanid. Aceasta reprezintă o parcelare rezidențială unitară, formată din 25 de vile ce înconjoară un parc public. A fost bazată pe mai multe modele occidentale, care au în comun același concept de lotizare rezidențială în jurul unui spațiu verde: privat în cazul scuarurilor din Londra 1800-1847 sau a extinderii Edinburghului cu The New Town 1770-1830, sau public în cazul parcului Monceau din Paris, în 1861. Ideea pusă în practică de edili a produs rumoare în Capitală, fiind o noutate absolută pentru urbanismul românesc al acelei vremi.

Dintre toate tehnicile utilizate pe parcursul secolelor 19 și 20 pentru această formă de parcelare, cea mai reușită este cea germană de parcuri interioare, cu locuințe perimetrale care le înconjoară, formând o incintă pentru parc, transformându-l într-un fel de spațiu interior. Această tipologie este prin definiție formată din două elemente, și anume: o lotizare rezidențială și un parc public în centrul ei, unde atât lotizarea cât și parcul formează o compoziție urbană având la bază un plan de ansamblu și un regulament local de construire. Lotizarea și Parcul Ioanid din București se aseamănă izbitor ca scară, concept și regulament cu parcul din Magdeburg.

Străzile:

• Aurel Vlaicu are multe blocuri, și vechi și mai noi, plus terenul viran al Ambasadei Elveției.
• Bulevardul Dacia (între Polonă și Piața Spania) e încă și mai impunător decât Polonă, dar și aici mașinile nesfârșite, multe parcate pe trotuar, duc în derizoriu toată poezia și civilizația iradiată de minunatul Institut Francais, vizavi de Ambasada Belgiei, și de alte vile încă și mai impresionante.
• Dumbrava Roșie e cea mai impresionantă stradă din cvartal, și foarte probabil și din tot orașul. Toți cei care trec pe dumbravă pentru prima dată scot instinctiv telefoanele mobile ca să își facă selfieuri lângă fosta casă a marelui dirijor Mihai Brediceanu, acum a cuiva care face afaceri cu petrol, reședința Ambasadoarei Austriei, vizavi de faimoasa vilă a lui Adrian Bulboacă, grădina lui Serendipity, Ambasada Iordaniei pe colț, lângă Vila Löwendal… Tot aici e de remarcat un bloc nou mai deosebit, La Maison Dumbrava Roșie, în capătul dinspre Piața Spaniei.
• Intrarea Ion Voicu, cu numele venind de la casa lui Mădălin Voicu din parc, e o bijuterie cu câteva case și vile ale căror degradări îi sporesc și mai mult imaginea boemă. Aici am văzut și sediul ADN, cei mai talentați și mai în vogă arhitecți rezidențialiști ai momentului.
• Piața Spaniei e, probabil, singura mare parcare ilegală pavată cu piatră cubică din granit.
• Polonă (între Dacia și parcul Gheorghe (Gogu) Constantinescu) e o stradă frumoasă pe toată lungimea ei, de la Ștefan cel Mare și până la Grădina Icoanei. Sigur, traficul infernal, de dimineața până noaptea, risipește tot farmecul, dar nu va fi altfel prea curând. Vilele somptuoase sunt în capătul dinspre Grădina Icoanei, unde toți primarii de până acum au făcut din parnasianul părculeț Gogu Constantinescu o scârboasă parcare ilegală. Pe mâna dreaptă, cea mai impozantă este casa lui Gheorghe Tătărescu, în stil neo-brâncovenesc, însă pe partea cealaltă e un șir neîntrerupt cu unele dintre cele mai elegante vile mari ale orașului. Vila Löwendal (fosta Casa Ciru Iliescu) este una dintre cele mai cunoscute ale ansamblului. O creație a marelui arhitect Petre Antonescu, cel care a conceput și a proiectat numeroase clădiri și construcții emblematice: Arcul de Triumf, palatele Marmorosch Blank, al Primăriei, Crețulescu și multe altele, cazinourile din Constanța și Sinaia etc. etc. Lângă ea e fosta reședință a Ambasadorului Canadei, acum un sediu guvernamental, ceva cu Asociația Municipiilor. Apoi sediul Ambasadei Arabiei Saudite, cu o curte imensă, pe colț cu Dacia a fost tot o ambasadă arabă, acum ceva al Ministerului Finanțelor.

Cvartalul Cotroceni, în perimetrul Parcul Operei – Splaiul Independenței (Cheiul Dâmboviței) – Dimitrie Brândză – Bulevardul Gheorghe Marinescu – Ana Davila – Nicolae Paulescu – Academia Militară –  Romniceanu – Lister – Teodorescu – Pasteur – Staicovici – Splaiul Independenței – Parcul Operei. Cuprinde Parcelările Cotroceni și Academia Militară.

Frumusețea și serenitatea luxoasă a cartierului Cotroceni au fost aproape unice chiar în Europa, pentru o zonă rezidențială urbană atât de întinsă, de compactă și unitară. Și, ca multe alte cartiere și diviziuni urbanistice din Bucureștiul vechi, arăta mai bine pe vremea comuniștilor decât e acum. Da, acel minunat cvartal s-a degradat vizibil după revoluție. Și nu atât prin nepoftitele blocuri noi, cum sunt cele de pe Primăverii, din Uruguay și din alte Bucureștiuri la fel de frumoase, cât prin neîngrijire. Atât a caselor și vilelor, cât și a străzilor. Am locuit mulți ani acolo, așa că știu fiecare stradă, fiecare alee, vilă, casă, poartă, scară, bancă.

Față de celelalte cvartale descrise mai sus, numărul vilelor și caselor renovate e mult mai mic. Și blocuri noi sunt mult mai puține, dar sunt de la urâte de-a binelea și până la mediocre, cel mult. Cotroceniul are puține complexuri comerciale, și chiar magazine mici, puține cafenele și restaurante, și foarte puține ceea ce în termeni de real estate sunt numite „social hubs”, la modul general. Aceasta este una dintre explicațiile pentru prețurile semnificativ mai mici ale proprietăților imobiliare din zonă, fie ele la vânzare sau închiriere. Rar depășesc 3,000€/mp. Vehiculându-se mai puțini bani în zonă, e de așteptat, așadar, ca și renovările și investițiile să fie mai rare și de mai mică anvergură.

Cotroceniul e segmentat în trei zone mari, cu personalități distincte, de cele două mari și foarte aglomerate bulevarde, Eroilor și Șoseaua Cotroceni, care fac legătura dintre centru și cartierele dormitor. Marele pod de la Grozăvești a preluat o bună parte a infernului motopropulsor, dar tot a rămas destul cât să vrei să locuiești cât mai departe de cele două „artere”. Alte două străzi cu trafic intens și cu mult odor de eșapament sunt Sfântul Elefterie și Eroii Sanitari, care adaugă și ele câteva subdiviziuni.

Partea dinspre Dâmbovița e mai puțin atractivă, din cauza traficului, a inserțiilor industriale și mai ales a străzilor sufocate de mașini lăsate de-a valma în jurul Spitalului Universitar de Urgență și a Facultății de Medicină. Cotroceniul dintre Eroilor și Doctor Lister – Staicovici a fost dintotdeauna – și a rămas și în continuare – partea cea mai frumoasă și mai elegantă a cartierului. În special în marginea ei „din spate”, spre Romniceanu și dealul său.

Cotroceniul doctorilor are cele mai asemănătoare străzi, din punct de vedere estetic, al conceptului urbanistic, comparat cu ce vedem la celelalte cvartale. Așa că ce se poate spune despre una, e în mare parte valabil și pentru majoritatea celorlalte.

Străzile:

• Ana Davila e foarte frumoasă și liniștită, și urcatul pe deal o face aproape unică în București, unde extrem de rar ai parte de o asemenea surpriză plăcută.
• Anastasievici e compromisă de Spitalul Municipal, de INSP și de toată logistica din jurul lor. Își mai revine abia după Carol Davila.
• Bagdasar, ca și Rainer, e doar un drum, acestea nu au case pe ele, sunt doar continuarea Bulevardului Eroilor pe o parte și pe cealaltă a Academiei Militare.
• Boicescu mică, foarte liniștită, dar aproape cheală de copaci și de vegetație acum.
• Buicliu e mică și siluită sistematic de marii săi vecini.
• Bulevardul Eroilor era chiar maiestuos pe vremuri, și când te uitai la el de jos în sus, și invers. Interesant este cum și-au marcat comuniștii teritoriul aici…
• Bulevardul Gheorghe Marinescu, frumos și elegant.
• Capșa nu are copaci comunitari, dar e frumoasă.
• Carol Davila, fiind atât de lungă, are de toate: case, vile, blocuri vechi și noi, facultăți de medicină. Parcări ilegale… Peco-ul de la mijloc i-a stricat întotdeauna fața, dar acum i-au trântit și două blocuri mari, chiar lângă benzinărie. Unul e urât-acceptabil, cel de pe Thoma Ionescu, dar cel de vizavi e urât urât.
• Clunet e frumoasă pe la mijloc, mai ales, unde cotește.
• Colonel Stoenescu, un ciot de stradă cu un singur capăt, e surprinzătoare pentru Cotroceni, zici că ești prin Colentina.
• Constantin Noica se continuă cu Șoseaua Cotroceni după Podul Cotroceni, însă nu am știut niciodată de unde.
• Costache Negri are case frumoase, cu etaj, puține vile – dacă vreți să faceți neapărat distincția între o casă mare și o vilă. Se termină cu Opera Center, la Dâmbovița.
• Demostene e paralelă cu Ana Davila și la fel de frumoasă, după Gheorghe Marinescu, îndeosebi, când începe să urce dealul.
• Dimitrie Brândză are mult farmec, provenit din mai multe surse: mărginește marea Grădină Botanică, nu o nimeresc mașinile nici cu GPS-ul, e șerpuitoare.
• Dimitrie Grecescu e foarte frumoasă, ca toate cele din buza dealului.
• Drăghiescu, la fel ca Grecescu, pe care o continuă, de fapt.
• Ernest Juvara era foarte frumoasă înainte, acum e doar frumoasă. Are niște blocuri urâte și prost făcute pe ea.
• Eroii Sanitari e destul de maiestuoasă și nu foarte circulată, deși e mai lată decât aproape toate celelalte. Are două parcuri pe o parte, marea Facultate de Medicină, vile frumoase spre intrarea mare a Palatului Cotroceni.
• Eugen Iosif, la fel ca paralelele sale, Tomescu și Grecescu. Frumoase, umbroase, departe de agitație.
• Felicia Racoviță e o stradă mică, punte, de pasaj, la fel ca Iuliu Teodori și Zaharia Petrescu. Mi se pare că Teodori arată puțin mai bine.
• Florea Teodorescu era un mic giuvaer, dar acum s-a degradat mult, strivită de neîngrijitele Arene ale BNR.
• Giulini, frumosul sfert de cerc…
• Grigore Țăranu, strada pe care toate mașinile de poliție erau parcate ilegal. Nu știu dacă mai este secția aceea de poliție la scuarul de pe Eroilor, însă exemplul dat de „oamenii legii” a fost tot timpul dezgustător.
• Herescu, la competiție de frumusețe cu Babeș, cu Joliot Curie și cu Thoma Ionescu.
• Iatropol e făcută praf în capătul dinspre Sfântul Elefterie de complexul Piața Cotroceni, tumoarea cartierului. Centrul acela comercial a fost construit de comuniști prin anii 80 și a fost foarte așteptat de către cotrociniști, căci nu aveam, practic, niciun magazin în zonă, în afară de câteva chioșcuri de pâine și de lapte. Dar mare a fost dezamăgirea când am văzut oroarea aceea arhitecturală, urbanistică, și apoi comercială, pe cale de consecință. Nu știu acum al cui este, probabil al primăriei, dar e la fel de dezolant și de anticomercial. Sigur, închizi ochii, strângi din dinți și intri în Mega Image, pentru că ai nevoie și nu ai de ales. Dar lăsând Piața Dorobanți în spate, încolo, după curbă, pe la jumătate, Doctor Iatropol a rămas ceea ce a fost, adică o încântătoare stradă.
• Iosif Rainer e doar o șosea de mașini, după cum am spus.
• Iuliu Teodori e OK
• Joliot Curie
• Lister, strada pe care am locuit eu, era regina cartierului. Acum pare să fie un site arheologic acolo, sau ceva explorări petrolifere. Primăria tot caută ceva pe sub pământ, dar nu găsește și pace! Însă perseverează…
• Mihail Mirinescu, paralelă cu Lister, cu Poloni, cu Joliot Curie… Frumoase toate.
• Mihail Severin era cu farmec. Acum e cu blocuri urâte.
• Nanu Muscel e frumoasă și puțin circulată, fiindcă dacă mergi cu mașina pe ea și nu ești atent, intri într-un gard pus de-a curmezișul străzii. Și mergi înapoi cu spatele, pentru că are un singur capăt și e îngustă.
• Nicolae Manolescu e foarte frumoasă.
• Nicolae Paulescu e strada din vârful dealului, unde e o poartă de la Facultatea de Psihologie. Boemă, cu poezie, să te tot plimbi pe ea.
• Nicolae Tomescu, ce stradă… Eu locuiam pe Lister, însă poarta era prin Tomescu.
• Nicolae Vicol, strada ascunsă și înfundată.
• Obedenaru-Gheorghiade, frumoasa stradă unduitoare…
• Pasteur e frumoasă până se apropie de Complexul Cotroceni, care-i aruncă niște mizerie drept în față. Mai ales că aici au spațiile pentru aprovizionare și depozitare.
• Petrini are blocurile acelea comuniste într-un capăt, dar care sunt mici și discrete, totuși. După ce treci de ele, nu mai e nimic comunist, e doar burghezie meritocratică. Vorbesc de cei care au construit casele și au stat la început în ele. Acum, cine știe…
• Radovici e mică și cu puțini copaci.
• Rober Koch e scurtă.
• Romniceanu de sub deal e cea mai cunoscută și mai boemă stradă din Cotroceni, cu scara sa monumentală către Academie, acum în ruină, cu cealaltă scară, Scara Fericirii, pe numele ei oficial, sau scara LGBT, cum mai este alintată, cu fermecătoarea ceainărie Infinitea… Fiind boemă, e imună la degradare, ba unii ar considera chiar că asta-i aduce și mai multă poezie. Cele două blocuri din capătul cu Lister (cred ca sunt mai degrabă vile sub formă de bloc) te aduc puțin cu picioarele pe pământ, însă Romniceanu rămâne Romniceanu, orice ar fi.
• Sfântul Elefterie are marea Biserică de la care își trage numele, are miniaturala mânăstire pe insulă, dar are și un bloc nou de birouri, are și dezolantul Complex Cotroceni. Și îndeosebi are mașini, Doamne, câte mașini se duc în viteză ca să parcheze noaptea în Drumul Taberei…
• Splaiul Independenței are Petroame urâte, are spitale pe lângă care vrei să treci repede și să nu te gândești ce se întâmplă dincolo de zidurile lor, are case prăfuite de la mașinile nesfârșite, așa că ce să-ți mai placă la ea?
• Staicovici e încă frumoasă, deși e la marginea cartierului rezidențial.
• Șoseaua Cotroceni e o autostradă, nici nu apuci să vezi ceva din goana nebună a mașinii către Militari.
• Thoma Ionescu e foarte frumoasă, chiar dacă începe cu stângul din comunista benzinărie.
• Turnescu e frumoasă și ea.
• Țipeiu nu e o stradă, e o mică alee de câțiva metri care duce către oroarea despre care am tot scris. Chiar pe când locuiam eu acolo, demult, a apărut un stâlp de fier pe post de barieră, să nu mai treacă mașinile, ci doar bicicletele și scuterele. Foarte bine, de fapt.
• Victor Babeș e frumoasă, uiți repede de benzinăria din capăt după ce intri în tunelul copacilor bătrâni.
• Victor Poloni e strada cu un număr surprinzător de bloculețe vechi, față de numărul vilelor, și comparată cu celelalte străzi
• Zaharia Petrescu, sora de paralelism a lui Teodori și Racoviță.
• Zării e puțin ciufulită de niște blocuri noi.

Dacă este să le aleg pe cele mai frumoase 50 de străzi din cvartalele prezentate mai sus, acestea ar fi următoarele, în ordine alfabetică:

1. Aleea Alexandru
2. Ana Davila
3. Andrei Mureșanu
4. Armindenului
5. Athanasie Demostene
6. Crângului
7. Daniel Rosenthal
8. Dimitrie Drăghicescu
9. Dimitrie Grecescu
10. Dumbrava Roșie
11. Eliza Zamfirescu Leonida
12. Eugen Iosif
13. Gheorghe Brătianu
14. Gheorghe Mărășoiu
15. Grigore Mora
16. Grigore Romniceanu
17. Haga
18. Heleșteului
19. Herăstrău
20. Intrarea Ion Voicu
21. Ion Negulici
22. Iuliu Tetrat
23. Joliot Curie
24. Joseph Lister
25. Kiseleff
26. Londra
27. Mahatma Gandhi
28. Mihail Mirinescu
29. Mircea Eliade
30. Nicolae Manolescu
31. Nicolae Paulescu
32. Nicolae Tomescu
33. Obedenaru-Gheorghiade
34. Panait Iatropol
35. Paris
36. Petofi Sandor
37. Petre Crețu
38. Petre Herescu
39. Rabat
40. Roma
41. Sandu Aldea
42. Sofia
43. Șerban Petrescu
44. Ștefan Burcuș
45. Teheran
46. Thoma Ionescu
47. Turgheniev
48. Victor Babeș
49. Washington
50. …

Vă rog să completați singuri poziția 50…

(George Butunoiu, august 2022)

Referințe:

• Cartierul Cotroceni
• București, materiale de istorie și muzeografie