Sistem complex de evaluare a calității și clasificare a proprietăților imobiliare - topul Property Index (rezidențial)

Când ești student tânăr și sărac, ce poate fi mai romantic și mai boem decât să nu-ți pese ce mănânci și unde pui capul ca să dormi puțin, dacă ești alături cu cine vrei tu să fii și unde vrei tu să fii. Cine nu-și aduce aminte cu nostalgie de vremurile acelea?

Dar după ce trec câțiva ani, îți găsești un job bun sau îți faci afacerea ta și devii bogat, ceva se întâmplă, au loc niște reacții chimice în sânge și în creier. Și treci dintr-odată în extrema cealaltă: vrei să dormi pe perne de mătase, să mănânci caviar cu lingura și ai nevoie de o subretă subțire și sfioasă care să-ți ia paharul din mână și să-l pună pe noptiera de alături și de un valet cu caschetă care să-ți deschidă ușa de mașină când urci pe locul din spate dreapta.

Oamenii aceia din Moliere știu cum merg lucrurile în lume și care sunt efectele pe termen lung ale acelor reacții. Așa că au decis să le dea celor bogați exact ceea ce vor și ce au nevoie. Așa a apărut Room 12/ SOHO Concept House. Mai ales că au observat că acești bogați tot caută, dar nu găsesc mare lucru în București.

Lucrurile au stat cam așa în strada Moliere: Dan Ioan Popescu s-a apucat să construiască un bloc pe irealul bulevard Mircea Eliade, chiar pe colțul cu faimoasa stradă cu circulația interzisă oamenilor de rând. După care l-a vândut lui Dan Petrescu, după ce o vreme rămăsese abandonat. Petrescu îl termină, dar din motive doar de el știute, se gândește să-l vândă. Găsește cu ușurință un cumpărător în anturajul său vorbitor de germană, așa că Moliere 12-14 ajunge la Dusan Wilms.

Dar Dusan are alte planuri decât Dan Petrescu, și decide să nu vândă apartamentele, ci să le închirieze unul câte unul. Și nu oricum, ci la pachet cu niște servicii cum nu prea s-au mai văzut în oraș. Ceva de genul: „Ai nevoie de ceva? E în camera de alături, dacă nu e deja la tine în cameră! Iar dacă nu e nici acolo, atunci valetul, subreta, asistenta personala sau managerul Room 12 ți le vor aduce ei înșiși cât a clipi din ochi.”

Dar înainte de servicii, Dusan Wilms a mai făcut ceva: a cerut Corinei Olaru, o cunoscută și foarte talentată designeriță, să construiască un întreg concept ambiental în care aceste servicii să apară ca ceva de la sine înțeles. Și a băgat mâna adânc în buzunar pentru asta. Fiindcă Corina nu s-a mulțumit doar să caute niște perdeluțe asortate cu canapeaua și cu ceainicul de cafea, ci i-a întors tot blocul cu susul în jos, înainte să-l pună înapoi, Dar într-un fel în care nici Dusan nu și l-a imaginat, chiar dacă el însuși a aprobat schițele Corinei.

Primul pas al Corinei a fost să-i desființeze omului toate apartamentele de la parter! În loc să le închirieze și pe acelea și să ia bani pe ele, Wilms a descoperit că acum are de plătit ca să le întrețină la standardul imaginat de Corina! Și a descoperit un mare salon de socializare (lounge & terrace) pentru locatari, cu fotolii confortabile, TV cinema, continuat cu o mare terasă afară. Apoi o sală de lectură mai mică și mai intimă, un minishop fără vânzător pe care l-au denumit Bodega. Din care îți iei singur de pe raft ce îți trebuie, și apoi lași banii într-un coșuleț, plătești cu cardul la o casă automată. Sau nu plătești deloc, dacă vrei să faci o mică economie în ziua respectivă, că oricum nu te urmărește nimeni. Dar cei de la Room 12 au zis că nu le-a ieșit niciodată până acum vreo lipsă la inventar, ba dimpotrivă, oaspeții nu au fost atenți și au lăsat mai mulți bani decât era nevoie.

Iar ca să nu se îngrașe prea tare, Corina le-a mai făcut oaspeților o Bicycle Room, o Fitness Room și o saună, și le dă bucătari personali care să le facă cumpărăturile și să le gătească, dacă vor să mănânce acasă. Inclusiv pentru căței, pisici și alte jivinuțe, pentru că Room 12 e oficial „pet friendly”.

Housekeeping e de la sine înțeles, concierge, personal assistantă și bodyguard, bonă pentru cei cu copii – care nu sunt puțini… Și le-a mai făcut și o aplicație pe mobil, ca să le comanzi direct din telefon, dacă nu ești în apropiere.

Iar dacă vrei să faci o petrecere ca în filme, penthouse-ul de la ultimele două niveluri e rezervat doar pentru evenimente. Vederea panoramică 360 de pe terasa de pe acoperiș asupra faimosului cartier Primăverii și a Lacului Floreasca e spectaculoasă. Te poți uita să vezi ce face Johannis în curte, sau Ambasadoarea Americii, iar dacă întorci capul spre Jean Monnet, îl poți vedea pe Iliescu pe terasă cu Doamna Nina, ori fantoma lui Ceaușescu în fosta lui casă de pe Primăverii, și câte și mai câte.

Cele 13 apartamente sunt și ele ca în filme. Corina a avut ambiția (și cardul de credit fără limită de sumă de la Dusan) să facă fiecare cameră altfel, numai cu piese mobilier, de baie și echipamente unicat, toate construite manual în niște ateliere cu care lucrează ea. Conceptul ei original „Retros” înseamnă obiecte noi desenate în stil retro și executate prototip manual. Pozele surprind ceva din ambianța de la Room 12, însă doar o mică parte din ea.

Apartamentele se închiriază pe câte o săptămână, două, o lună, dar sunt și unii care stau acolo de mai mult de un an, sau chiar doi. Și nu doar venetici, cum ar crede mulți, ci chiar bucureșteni get-beget, cu proprietăți imense prin banlieue, dar care au descoperit între timp ce înseamnă să trăiești în Primăverii.

Din poze și din descrierea de mai sus se înțelege mai bine acum de ce Corina Olaru și-a denumit SOHO House conceptul de la Room 12 din strada Moliere 12-14. Și de ce unii preferă acum să stea mai mult aici decât în casele lor. Va fi replicat conceptul în București? Cu siguranță că da, fiindcă sunt și vin mai mulți oameni bogați decât lux poate marele oraș să le ofere în acest moment… (George Butunoiu – octombrie 2023)

Lounge & Terrace (Salonul)

Bodega

Gimnastica

Primăverii

Cât de utilă este această informație? Vă rugăm să votați apăsând pe o steluță...

2 comentarii la “Unde a ajuns luxul din București. Și e abia începutul…

  1. George Barbu

    Este trist și hilar ca este prezentat ca lux când de fapt nu este nimic neobișnuit. De exemplu, în zona Washington DC sunt zeci de clădiri cu zone comune și servicii mult mai reușite, practice, plăcute și cu design excepțional și servicii pe măsură. Și piscină la etajul 30+ plus o panoramă ceva mai placută decât o curte paraginită. Și nu sunt prezentate ca lux neobișnuit ci ca și clădiri obișnuite pentru oameni obișnuiți. Se pare ca doar în București ce ar trebui să fie normal este, cumva, un lux. Pentru că din păcate nu știm mai bine…

  2. Anonim

    Nimic spectaculos sau neobișnuit. De exemplu, în zona Washington DC sunt zeci de clădiri cu zone comune și servicii mult peste ce este descris. Și cu piscină la etajul 30+. Și nu este prezentat ca lux ci obișnuit.


Comentarii